x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică 29 de deputaţi mai ţin în braţe Guvernul Boc

29 de deputaţi mai ţin în braţe Guvernul Boc

de Monica Iordache Apostol    |    27 Mar 2011   •   18:46
29 de deputaţi mai ţin în braţe Guvernul Boc
Sursa foto: Marin Raica/Jurnalul Naţional
158449-mr-20100816134850002.jpgMajoritatea parlamentară care sus­ţine guvernul PDL-UDMR-UNPR e pe marginea prăpastiei. În Camera De­putaţilor, doar 29 de parlamentari înclină balanţa în favoarea Pu­te­rii. În Senat, lucrurile sunt de-a drep­tul dramatice pentru Guvern, pentru că Opoziţia a depăşit cu un vot Puterea: 69 la 68. Norocul Puterii se numeşte însă Cătălin Voicu, sena­to­rul PSD băgat la închisoare şi  fără prea multe şanse să iasă până la fi­na­lul mandatului.

Dacă în Senat, Coaliţia de la gu­vernare şi în special PDL nu mai are alt­ce­va de făcut decât să se resemne­ze cu această realitate, în Camera De­­pu­taţilor liderii pedelişti se dau de ceasul morţii să asigure majorita­tea la vot şi îşi pun cenuşă în cap de fi­e­care dată când dau vreun chix. Şi ast­fel,  în fiecare zi de marţi în care sunt programate voturile finale asu­pra proiectelor legislative, aceştia asu­dă  alergând pe holuri şi dând tele­foa­ne după fiecare deputat chiulangiu pentru a-l aduce cu forţa la şedinţă. Periclitate sunt în special legile orga­ni­ce iniţiate de Guvern, care au ne­vo­ie de 167 de voturi pentru a fi adopta­te, adică jumătate plus unu din nu­mă­rul total de voturi din Cameră.

PDL are 123 de parlamentari, UDMR 22, minorităţile 17, iar grupul de­pu­taţilor "independenţi", de fapt UNPR, are 16 membri – în total 178 de parlamentari. Opoziţia, adică PSD şi  PNL-PC, are 149 de parlamentari, la care se adaugă 6 deputaţi fără apar­te­nenţă la vreun grup, demisionari care nu au trecut la UNPR şi ale căror voturi sunt volatile. Cei 29 de parla­men­tari pe care Coaliţia îi are în plus faţă de Opoziţie nu le conferă lideri­lor PDL vreun confort psihic. Chiu­lan­gii sunt atât de mulţi încât cu greu se pot găsi în sala de plen, într-o zi de marţi, 167 de deputaţi dornici să vo­­teze proiectele Guvernului. În plus, Coa­liţia trebuie să se mai dispenseze tem­­porar şi de cei care au probleme de sănătate, precum deputatul PDL Teo Trandafir. O altă pierdere pentru Co­­a­liţie a fost şi decesul deputatului mi­­­­no­rităţii macedonene Liana Du­mi­tres­­cu, al cărei mandat parlamentar nu a fost înlocuit.

Din cauza majorităţii precare şi a chiu­­langiilor, Roberta Anastase n-a re­u­şit să modifice Regulamentul Ca­me­­rei lipsindu-i un singur vot, iar ca să adopte Legea pensiilor a fost ne­vo­ită să scoată din burtă aproape 80 de voturi, ignorând aspectul penal al fap­­tei.  Ca să nu i se mai întâmple as­ta, sub pretextul verificării sistemului electronic de vot, Roberta Anastase di­­ri­­jea­ză la fiecare şedinţă de vot final ace­laşi ritual menit să constate pre­zen­ţa deputaţilor din Coaliţie: Scoa­teţi cartela, introduceţi cartela, mar­caţi-vă prezenţa, votaţi "DA"!. Dacă nu ies din prima 167 de voturi, depu­ta­ţii repetă ritualul de două, de trei sau de câte ori este nevoie. În acest timp, Opoziţia asistă amuzată la în­cer­­cările Puterii de a-şi număra pre­zen­ţii, refuzând să folosească apa­ra­te­le de vot.

De la începutul acestei sesiuni par­­lamentare o singură şedinţă de vot final poate fi catalogată drept un suc­­ces, reuşindu-se adoptarea tutu­ror legilor organice de pe ordinea de zi. Pe 8 februarie, la prima şedinţă de vot final a picat prima lege organică tri­­mi­să de Guvern: un proiect pentru mo­­dificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, care nu a avut decât 143 de voturi favorabile. La şedinţa ur­­mă­toare,  pe 15 februarie, prudent, li­­derul grupului PDL Mircea Toader a cerut amânarea votului pentru două pro­iec­te de lege pe motiv că există "câteva puncte de vedere necorelate cu cele ale Guvernului". În realitate, nu existau suficiente voturi pentru ca proiectele să fie adoptate, lucru devoalat şi de pesedista Aura Vasile. "Poate doreşte cineva să înţeleagă de ce liderul Grupului Partidului Democrat Liberal a făcut această solicitare. Vă spun eu: sunt legi organice şi n-au în sală suficienţi parlamentari de la această coaliţie monstruoasă ca să poată să treacă aceste nenorociri, aceste lucruri care ascund fraude, fraude şi hoţii", declara Aura Vasile în plenul Camerei. Povestea s-a repetat şi săptămâna următoare, pe 22 februarie, când s-a amânat iar la vot lista legilor organice.

Preşedinta femeilor pedeliste, deputatul Sulfina Barbu, promite că se va face ordine în grupul PDL din Camera Deputaţilor. "Trebuie să discutăm acest lucru şi să luăm o decizie pentru că e o necesitate. Avem ma­jo­ri­ta­tea, dar dacă nu participăm la şedinţele Camerei, această majorita­te rămâne doar matematică. Toţi de­pu­taţii trebuie să participe la şedinţele de vot. Există sancţiuni şi în Regulamentul Camerei, şi în statutul parti­dului, unde scrie că parlamentarii tre­buie să susţină programul de gu­vernare", a declarat Sulfina Barbu pentru Jurnalul Naţional.

Singurul lider PDL care a re­cu­nos­cut că majoritatea parlamentară a Coaliţiei este pe marginea prăpastiei a fost vicepreşedintele PDL Cezar Pre­da. După ce Traian Băsescu a de­cla­rat că dacă Puterea pierde majori­ta­tea, va propune un premier independent în locul pedelistului Emil Boc,  Preda a declarat că şeful statului "nu face altceva decât să arate o re­a­­l­itate crudă". "Preşedintele Traian Băsescu nu face altceva decât să arate evi­denţa, o realitate crudă, dezinteresul nostru de a fi majoritari în fiecare mo­ment ne duce în zona pierderii ma­jorităţii", a precizat Cezar Preda. "Este responsabilitatea noastră, a PDL şi a coaliţiei, şi nu mai putem învinui pe nimeni pentru lipsa noastră de maturitate politică", a afirmat Cezar Preda. În schimb, liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, afirmă sus şi tare că Guvernul nu va pierde majoritatea, aşa cum s-a întâmplat în Senat.

Senatul, fieful Opoziţiei
În Senat, după demisia senatorului Vasile Nistor din PDL şi înscrierea lui în PC, anunţată săptămâna trecută, grupul parlamentar democrat-liberal a rămas cu 49 de membri. UDMR are 9 senatori, iar grupul mixt (UNPR) 10 membri. Grupul senatorilor PNL-PC ajunge, cu Vasile Nistor, la 25 de membri, iar PSD are 44 de senatori (inclusiv Cătălin Voicu). Astfel, grupurile parlamentare care susţin Guvernul au împreună 68 de membri, în timp de opoziţia numără 69 de senatori (inclusiv Cătălin Voicu). În schimb, călcând în picioare regulamentele parlamentare şi bunul simţ, Puterea a reuşit să întoarcă situaţia în Birourile Permanente, dându-le funcţii transfugilor lui Gabriel Oprea, membri UNPR, şi adjudecându-şi asfel majoritatea. În acest fel, un partid care nu primit nici măcar un singur vot din partea electoratului a ajuns să conducă Parlamentul, asigurând majoritatea PDL-UDMR-UNPR în Birourile Permanente. În februarie 2011, la Camera Deputaţilor, Marian Sârbu a devenit vicepreşedinte al Camerei, iar la Senat  a fost introdus Cristian Diaconescu, răsturnând echilibrul voturilor aflat până atunci în favoarea Opoziţiei.

Majoritatea buimacă, avertizată să nu micşoreze TVA-ul
Puterea are de trecut o probă grea în Camera Deputaţilor: respingerea proiectului de lege privind reducerea TVA la alimentele de bază. Proiectul iniţiat de Opoziţie se află la a doua dezbatere  parlamentară, fiind adoptat din greşeală în Camera Deputaţilor în sesiunea trecută şi retrimis în Parlament de şeful statului. Liderii PDL se dau acum de ceasul morţii să asigure majoritatea pentru respingerea lui în Cameră, după ce a fost adoptat pentru a doua oară în Senat, săptămâna trecută. Vicepreşedintele PDL, Cezar Preda, a recunoscut că încă o greşeală a buimacei majorităţi PDL-UDMR-UNPR va duce la căderea Guvernului şi că această majoritate e afectată şi jocurile pentru putere în PDL. "Va fi o perioadă de foc, reducerea TVA este după părera mea cea mai gravă disfuncţionalitate a PDL de când s-au de­clan­şat alegerile interne. Cine pe cine susţine? Toţi susţinătorii declaraţi ai moţiunii lui Blaga au fost în sala Senatului, iar cei care îl susţin pe Boc, n-au fost prezenţi, nici măcar miniştri. Despre ce susţinere vorbim? Acum la Camera Deputaţilor vom fi obligaţi să fim mulţi ca această lege să nu treacă, pentru că acest Guvern nu are prevăzut în buget o asemenea re­du­ce­re de venituri şi poate agrava stabilitatea macroeconomică. E cea mai dură palmă pe care a primit-o prim-ministrul de la aşa zişii susţinători şi de la oamenii din cabinet", a declarat Cezar Preda.

×