x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Boala care te lasă fără dinți

Boala care te lasă fără dinți

de Magda Bucur    |    09 Iun 2016   •   20:05
Boala care te lasă fără dinți
Sursa foto: Voyagerix/Getty Images

Gingii inflamate și dureroase la periaj, dinți sensibili, miros neplăcut al gurii. Toate sunt semnele unei boli parodontale, care poate duce, în timp la pierderea completă a dinților. Din păcate, mulți dintre românii diagnosticați cu o astfel de boală nu se tratează imediat. Potrivit unui studiu realizat de o clinică stomatologică privată, mai bine de jumătate dintre cei diagnosticați cu parodontoză sunt tineri, sub vârsta de 45 de ani, însă numai 8% dintre ei ajung să se trateze.

”Debutul acestei afecţiuni este discret şi nedureros, motiv pentru care poate trece neobservat de pacienţi. Manifestările iniţiale, în forma uşoară, reversibilă, denumită gingivită, sunt simple sângerări ale gingiei la periaj. Pe fondul evoluţiei bolii, în formele de parodontită, apar reducerea osului, retracţia gingivală şi mobilitatea dinţilor. Mai exact, aceştia se miscă. Netratată, poate duce la  pierderea dinţilor şi a osului din jurul acestora, creând disfuncţii estetice, dificultate în timpul mestecatului şi influenţând negativ calitatea vieţii pacientului”, susţine dr. Cristina Berechet, medic specialist parodontolog.

Potrivit Platformei de Sănătate Orală, mai bine de 50% dintre europeni suferă de boala parodontală, cifrele apropiindu-se de 75-80% după 65 de ani. Cel mai bine stau suedezii, cu 10% şi danezii, cu 14%, la polul opus situându-se România, cu puţin peste 80%. Cei mai mulţi pacienţi care aleg să trateze boala parodontală, 5 din 10, au între 26 şi 45 de ani.

Scade vârsta de apariție a bolii

Puţini sunt cei care realizează gravitatea afecţiunii şi necesitatea de a o trata. În ultimii ani, am observat o creştere a incidenţei şi o scădere a vârstei de apariţie a bolii. Chiar am avut un pacient de 22 de ani. În cadrul etapelor de tratamen, medicul urmăreşte îndepărtarea completă a plăcii bacteriene de la nivelul dinţilor şi rădăcinilor acestora. În funcţie de severitatea bolii, tratamentul urmăreşte împiedicarea distrugerii substratului osos, controlul infecţiei, prevenirea mobilizării şi pierderii dinţilor”, explică dr. Ionut Leahu, medic stomatolog.

Printre simptomele care ar trebui să dea de gândit se numără halena (respirația urât mirositoare), sângerarea gingiilor, dinții care se mișcă, depunerile de tartru și placă bacteriană și, în general, sensibilitatea crescută a dinților, la contactul cu alimente reci sau calde. Medicii spun că, diagnosticată la timp, boala poate fi tratată și se evită astfel pierderea dinților și lucrările dentare costisitoare.

Jumătate dintre cei care se tratează au între 26 și 45 de ani

Sensibilitatea dinților la rece și cald se numără printre simptomele paradontozei

După vârsta de 65 de ani, peste 80% dintre români suferă de boala paradontală

 

×
Subiecte în articol: parodontoza