Jurnalul.ro Ştiri Externe 1000 de soldați americani rămân în Siria

1000 de soldați americani rămân în Siria

de Şerban Mihăilă    |   

La numai trei luni după ce președintele Donald Trump anunța retragerea totală a trupelor americane din Siria, Pentagonul și insistențele aliaților israelieni par să-l fi întors din drum pe șeful Casei Albe. Teama față de extinderea influenței Iranului în regiune, precum și perspectiva unei intervenții în forță a Turciei contra kurzilor de peste graniță par să fi determinat administrația de la Washington ia în calcul menținerea a 1000 de soldați americani pe teritoriul sirian. Decizia deteriorează și mai rău relațiile dintre Turcia și SUA.

Comandanții de la Pentagon fac planuri pentru păstrarea a 1000 de militari în Siria, adică a aproximativ jumătate din numărul total al trupelor americane desfășurate în momentul de față pe teritoriul sirian, au declarat oficialități de la Washington, citate de publicația „The Wall Street Journal”. Principalul motiv din spatele acestei modificări strategice majore a Casei Albe este eșecul de până acum al negocierilor dintre SUA, Turcia, aliații europeni ai Washingtonului și kurzii sprijiniți de americani, care nu au reușit să ajungă la o înțelegere asupra creării unei „zone de siguranță” în nord-estul Siriei, un punct esențial al planului de retragere anunțat de Trump. Potrivit noii viziuni, forțele americane care vor rămâne vor fi desfășurate de la nord la sud pe teritoriul sirian  și vor continua colaborarea cu luptătorii kurzi, în pofida amenințărilor Turciei de a trece granița și a lansa o amplă ofensivă contra aliaților Washingtonului din campaniile militare împotriva Stat Islamic. De altfel, Ankara a fost principalul catalizator din spatele deciziei-șoc a președintelui Trump, din luna decembrie, atunci când liderul Casei Albe a anunțat retragerea totală a forțelor americane din Siria. Liderul turc, Recep Tayyip Erdogan, a făcut atunci presiuni pentru crearea unei „zone de siguranță” în Siria, pentru a-i împinge pe kurzi cât mai departe de granițele țării sale și pentru a asigura un teritoriu pe care refugiații sirieni din Turcia să se întoarcă și să înceapă o viață nouă. Până acum, însă, negocierile dintre turci și americani nu au dus la niciun rezultat și au deschis posibilitatea ca Turcia să nu țină cont de avertismentele SUA și să-i atace direct pe kurzii din Siria.

Trump, întors din drum

Decizia privind retragerea totală, anunțată inițial de Trump, a provocat un cutremur la Washington, unde șeful Departamentului Apărării, Jim Mattis, și-a dat demisia, iar consilierii prezidențiali au insistat cu vehemență ca președintele să obțină garanții din partea turcilor că nu-i vor ataca pe aliații kurzi ai SUA. Când Ankara a refuzat să ofere aceste garanții și, în același timp, israelienii și aliații arabi ai americanilor l-au avertizat pe Trump că Iranul va ocupa locul lăsat liber de SUA și situația din regiune va scăpa de sub control, Casa Albă a început să dea înapoi. În ianuarie, SUA au indicat că își vor menține o bază plasată pe o cale vitală de aprovizionare iraniană în Siria, întrerupând astfel un pod terestru ce s-ar întinde din Iran, prin Irak și Siria, până în Liban, într-o linie de comunicare extrem de periculoasă pentru Israel.

„Deși aliații europeni nu s-au pronunțat încă asupra noului plan al SUA, americanii sunt optimiști că, în final, și europenii vor decide să rămână”.

„The Wall Street Journal”

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri