Jurnalul.ro Ştiri Observator 110 sancțiuni aplicate în ultimele 24 de ore pentru încălcarea prevederilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID

110 sancțiuni aplicate în ultimele 24 de ore pentru încălcarea prevederilor privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID

Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 110 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 129.750 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

De asemenea, au fost constatate trei infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Totodată, 168 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Subiecte în articol: sanctiuni pandemie coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri