Un număr de 17 jihadişti ai organizaţiei Stat Islamic (SI) s-au dat drept refugiaţi pentru a intra în Europa, însă cei mai mulţi dintre ei au murit de atunci sau se află în închisoare, a declarat sâmbătă şeful serviciului de informaţii interne german (BfV), Hans-Georg Maassen, într-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), relatează AFP.
Există "dovezi concrete" potrivit cărora 17 persoane care acţionau la ordinele SI au călătorit dându-se drept refugiaţi care fugeau de conflictele din Siria şi Irak, a declarat Hans-Georg Maassen, precizând că cei mai mulţi dintre aceştia sunt deja morţi, între care doi kamikaze din atentatele din 13 noiembrie din Franţa, sau se află în închisoare.
"Este vorba mai mult despre o demonstraţie de forţă din partea SI", a spus el, pentru că organizaţia nu are nevoie să împrumute rutele de migranţi pentru a intra în Europa.
"Este un semnal politic de forţă", a spus Maassen, reafirmând că Germania ar putea fi ţinta unui atac la fel ca cele comise pe aeroportul internaţional din Istanbul, sau cele din Bruxelles şi Paris.
Peste 320 de încercări de contacte între islamişti şi migranţi au fost înregistrate până în prezent de serviciile de informaţii germane, a dezvăluit şeful BfV. De asemenea, refugiaţi au frecventat deja moschei unde sunt predicate idei radicale, a mai spus Hans-Georg Maassen în interviu.AGERPRES