Munca sa se concentrează pe experiența individuală și pe importanța alegerii personale și a angajamentului, iar filosofia sa oferă perspective despre o viață autentică și a găsi împlinirea în mijlocul distragerilorr și a presiunilor lumii moderne.
În scrierile lui Kierkegaard apar teme instructive despre cum să navighezi în complexitățile vieții cu integritate și scop.
1. Cultivă conștientizarea de sine și introspecția
Kierkegaard a subliniat importanța conștientizării de sine și a introspecției ca fundamentale pentru înțelegerea propriei existențe și pentru a face alegeri autentice. El a susținut că adevărata cunoaștere de sine necesită o examinare profundă și sinceră a gândurilor, sentimentelor și motivațiilor, implicând punerea sub semnul întrebării a presupunerilor și credințelor moștenite prin cultură și educație, o temă care arată fascinația sa pentru cunoașterea de sine socratică.
În reflecțiile autobiografice timpurii, Kierkegaard a considerat dorința de a primi atenție și recunoaștere drept o slăbiciune personală, exemplificând tipul de auto-control pe care l-a susținut. În cartea sa "Boala de moarte", el a explorat disperarea ca fiind cauzată de lipsa de conștientizare de sine și eșecul de a te ridica la nivelul propriilor idealuri.
Lupta lui Kierkegaard cu melancolia și autocritica ascuțită este evidentă în jurnalele și corespondența sa, unde a reflectat adesea asupra propriilor neajunsuri și asupra naturii existenței. Introspecția după logodna sa întreruptă cu Regine Olsen a contribuit la multe dintre perspectivele sale profunde despre sine și complexitățile sale. În altă parte, el a examinat rolul conștiinței de sine în autenticitate.
2. Îmbrățișează incertitudinea și ambiguitatea
Filosofia lui Kierkegaard ne provoacă, de asemenea, să îmbrățișăm incertitudinea și ambiguitatea. Potrivit acestuia, complexitățile vieții nu pot fi reduse la simple răspunsuri sau soluții. În schimb, ar trebui să fim dispuși să trăim cu paradoxul și contradicția, rămânând deschiși către idei și perspective noi. Această deschidere necesită dorința de a ne răzgândi în fața noilor informații, o poziție care se află în contrast cu căutarea certitudinii absolute. Kierkegaard a criticat o concepție pur estetică sau contemplativă a autocunoașterii și a subliniat importanța angajării în mod activ și responsabil în incertitudinile vieții.
Kierkegaard a folosit o tehnică de scriere pe care a numit-o „comunicare indirectă” pentru a ilustra complexitatea existenței și limitările cunoașterii directe. A făcut acest lucru în mai multe moduri, în special prin publicarea unor scrieri în care autori fictivi s-au angajat în dialog dialectic, fiecare reprezentând perspective și viziuni distincte asupra lumii. El a folosit, de asemenea, ironia și paradoxul pentru a-i provoca pe cititori să gândească dincolo de înțelegerea la nivel de suprafață. Și a folosit o tehnică pe care a numit-o „reflecție dublă”, în care a prezentat ideile într-un mod care le-a cerut cititorilor să reflecteze nu numai asupra conținutului textului, ci și asupra propriei lor existențe și relații cu ideile prezentate.
Kierkegaard a refuzat adesea să se conformeze așteptărilor societății, așa cum se vede în critica sa la adresa bisericii și a rezistenței la o carieră academică. El a contestat punctele de vedere predominante ale timpului său, pledând pentru un salt personal de credință, mai degrabă decât pentru aderarea la sistemele de credințe sistematice sau instituționalizate.
3. Asumă-ți responsabilitatea pentru viața și alegerile tale
Un principiu central al filozofiei lui Kierkegaard este imperativul de a-ți asuma responsabilitatea pentru propria viață și alegerile pe care le faci. El a susținut că indivizii nu pot învinovăți circumstanțele lor sau factorii externi pentru problemele lor. În schimb, trebuie să-și stăpânească gândurile și acțiunile, recunoscându-și slăbiciunile și defectele. Acest proces de auto-îmbunătățire și creștere este esențial pentru depășirea disperării și atingerea unei stări de autoacceptare. Accentul lui Kierkegaard pe viziunea teleologică a sinelui și căutarea unității narative evidențiază caracterul permanent al acestei responsabilități.
Insistența lui Kierkegaard asupra responsabilității personale a fost o temă recurentă în opera sa. El credea că indivizii trebuie să-și asume responsabilitatea pentru propria lor existență, alegeri și sensul pe care îl atribuie vieții lor. S-ar putea afirma că decizia lui de a urma o carieră de scriitor pe o cale mai convențională a fost un fel de reflectare existențială a acestei teme.
4. Acceptă-ți propria mortalitate
În cele din urmă, Kierkegaard ne îndeamnă să îmbrățișăm propria noastră mortalitate, recunoscând că viața este trecătoare și nepermanentă. Acceptarea incertitudinii vieții și a inevitabilității morții poate duce la un sentiment de pace și mulțumire care transcende fricile și anxietățile. Această acceptare încurajează trăirea în momentul prezent, angajându-ne pe deplin cu bogăția experiențelor vieții.
Perspectiva lui Kierkegaard asupra credinței și prezenței lui Dumnezeu i-a modelat profund concepția despre acceptare, deoarece a sugerat că un sentiment mai profund al scopului și al sensului poate fi găsit în dependența noastră totală de Dumnezeu, notează psychologytoday.com.