Potrivit cumvaplace.ro, gustul ei dulce și aromat poate reduce dorința de a adăuga zahăr în limonade sau fresh-uri iar asta vă ajută în nenumărate moduri. Și este și foarte sănătoasă.
Nu-i așa că arată ca niște mici rubine strălucitoare? Și nu degeaba am spus noi că este prețioasă, indiferent dacă o cumpărați proaspătă sau congelată. Sigur că atunci când este în plin sezon, aroma ei este un argument în plus, dar nici congelată nu își pierde proprietățile. Și am fost uimiți să aflăm câte sunt acestea!
1. Are o mulțime de nutrienți
O cană de zmeură asigură peste 50% din necesarul zilnic de vitamina C, care susține imunitatea și sănătatea pielii și ajută la producerea de colagen. Zmeura conține, de asemenea, mangan și vitamina K, care ambele joacă un rol în sănătatea oaselor. Și furnizează cantități mai mici de vitamina E, vitamine B, magneziu, cupru, fier și potasiu.
2. Are un conținut scăzut de zahăr
Este unul dintre fructele cu cel mai puțin zahăr: doar 5 grame pe cană proaspătă, comparativ cu aproximativ 20 de grame într-un măr mediu. Acest lucru o face o opțiune excelentă pentru oricine vrea să reducă aportul total de zahăr.
3. Este bogată în antioxidanți
Acești compuși de protecție a sănătății au fost legați de rate mai scăzute de boli de inimă, cancer, diabet și obezitate. Ajută, de asemenea, la reducerea inflamației, un declanșator cunoscut al îmbătrânirii premature. Substanțele naturale de protecție din zmeură sunt, de asemenea, legate de o mai bună reparare a ADN-ului și de blocarea enzimelor care declanșează durerea de artrită.
4. Este bogată în fibre
O cană de zmeură conține 8 grame impresionante de fibre alimentare, o treime din necesarul zilnic. Conținutul ridicat de fibre reduce, de asemenea, conținutul net de carbohidrați al zmeurii la aproximativ 7 grame per cană (deoarece corpul nostru nu este capabil să digere și să absoarbă fibrele). Fibrele de zmeură ajută, de asemenea, la buna dezvoltare a bacteriilor bune din intestine, asigurând o imunitate crescută.
5. Poate ajuta la reducerea riscului de diabet
Studii recente arată că pentru cei care erau expuși riscului de diabet, consumul mai mare de zmeură a redus cantitatea de insulină necesară pentru a gestiona nivelul zahărului din sânge.
6. Ajută în buna funcționare a creierului și a memoriei
Este un bun aliat în combaterea stresului oxidativ, care este în esență un dezechilibru între producția de radicali liberi care dăunează celulelor și capacitatea organismului de a lupta împotriva efectelor nocive ale acestora. De asemenea, s-a demonstrat că flavonoidele din fructele de pădure ajută la îmbunătățirea coordonării, a memoriei și a dispoziției. Și fructele de pădure ajută la „îngrijirea” generală a creierului prin eliminarea proteinelor toxice legate de disfuncția creierului.
7. O piele mai sănătoasă
Conținutul mare de vitamina C, vitală pentru producerea de colagen, o proteină responsabilă de sănătatea pielii. Pe măsură ce îmbătrânim, colagenul scade, provocând riduri și lăsarea pielii.
Tot datorită cantităților mari de vitamina C, zmeura ajută și la prevenirea și repararea leziunilor pielii cauzate de soare.
Cum creștem cantitatea de zmeura în alimentație
- Adăugați-o în fulgi de ovăz, salate de grădină, garnituri din cereale integrale și deserturi.
- Paseaz-o ușor pentru a face un sos colorat pentru orice, de la clătite simple sau cu banane, până la pește la grătar sau legume la cuptor.
- Adăugați zmeura în smoothie-uri
- Combinați-o cu limonadă
- Folosiți-o ca glazură la cheesecake
- Într-un desert simplu, mousse de zmeură
- Tartă de zmeură cu ciocolată