De asemenea, merită să ne amintim că chiar și evenimentele pozitive, cum ar fi mutarea de casă sau căsătoria, pot provoca stres. Dacă ignorăm acele semne de avertizare inițiale, în timp ele pot duce la epuizare. Aşa că e important să ne oprim un pic şi să analizăm ce ni se întâmplă şi cum ne simţim. Iată mai jos câteva semne pe care de obicei le trecem cu vederea, dar care ne pot afecta calitatea vieţii pe termen lung.
-
Lipsa energiei - Atunci când suntem stresaţi, e foarte posibil să ne simţim ca şi cum suntem ţinuţi în loc de o greutare generală, o lipsă de energie, ca şi cum am avea greutăţi legate de picioare. E bine ca în astfel de momente să conştientizăm ce se întâmplă şi să apelăm la acele metode care ne ajută de obicei. Pe unii îi ajută meditaţia, pe alţii sportul, care duce la eliberarea endorfinelor, dar şi o plimbare în aer liber poate să fie foarte eficientă.
-
Nu dormim bine - Există multe motive posibile pentru insomnie, inclusiv obiceiurile de somn, stilul de viață și afecțiunile medicale. Unele cauze sunt minore și se pot îmbunătăți odată cu îngrijirea personală, în timp ce în alte situaţii poate fi nevoie de asistenţă medicală. Dar de obicei în perioadele în care suntem mai stresaţi, nici somnul nu e la fel de odihnitor şi ne putem trezi - la propriu şi la figurat - în situaţia în care insomnia devine cronică. Aşa că o intervenţie rapidă, mici schimbări în rutina de somn, toate pot face minuni.
-
Ne concentrăm pe detalii lipsite de importanţă - Stresul apare adesea când ne concentrăm perioade mai lungi de timp pe acelaşi subiect şi nu mai reuşim să vedem întregul tablou, poate din perfecţionism, poate din alte motive. Dacă observaţi acest comportament, puteţi încerca să vă stabiliţi intervale de relaxare la fiecare 30 de minute, în care să vă ridicaţi de la birou, să mirosiţi o floare, să beţi un pahar cu apă sau orice altceva poate să rupă ritmul.
-
Ne simţim jigniţi mai uşor- Atunci când suntem stresaţi, e mult mai posibil să luăm lucrurile personal, să devenim hipersensibili, chiar şi la remarci sau acţiuni de care nu ne-ar păsa în mod obişnuit.
-
Simţim nevoia să mâncăm mai mult dulce, mai mult zahăr- Deși creierul nostru reprezintă doar 2% din greutatea corporală, el consumă peste jumătate din necesarul zilnic de carbohidraţi, iar glucoza e cel mai important combustibil. În condiţii de stres, creierul consumă mai mult şi are nevoie mai multă energie, ceea ce ne face să simţim nevoia să consumăm dulciuri. Ce facem în această situaţie? Dacă e în timpul zilei, putem consuma dulciuri fără prea mari probleme, căci organismul are timp să le digere şi îi furnizăm şi creierului carburantul necesar. E important să oprim acest comportament din timp însă, pentru că există studii care arată că acei copii care au trecut prin situaţii stresante în copilărie vor consuma mai mulţi carbohidraţi la maturitate.
-
Ne simţim ameţiţi- Aparent nu are nicio legătură cu stresul, putem pune stările de ameţeală pe seama oboselii, a lipsei unei alimentaţii corecte, dar mult mai rar pe seama stresului. Şi cu toate acestea reprezintă o cauză frecventă. Nivelurile crescute de hormoni de stres, inclusiv cortizolul, pot avea un impact negativ asupra transmiterii informațiilor neuronale de la sistemul vestibular la creier. Corpul eliberează și alte substanțe chimice, inclusiv histamina și neurosteroizi atunci când suntem stresaţi, ceea ce poate afecta direct legătura dintre sistemul vestibular şi creier. Ce facem atunci când se întâmplă sau ca să prevenim? Cel mai bun mod de a preveni vertijul indus de stres este să să evităm stresul, dar asta e mult mai uşor de pus decât de făcut. Aşa că vom folosi instrumentele obișnuite, muzică liniştitoare, timp de relaxare, meditaţie, exerciţii uşoare şi, de asemenea important, să vorbim cu alţii despre problemele prin care trecem. Trebuie de asemenea să bem apă, ca să fim hidrataţi şi putem sta întinşi până când ne simţim mai bine. Dacă problemele persistă, evident, mergem la doctor.
-
Dureri de cap -Nu este o coincidență, durerile de cap sunt mai frecvente atunci când suntem stresaţi. De asemenea, pot declanșa și alte tipuri de dureri de cap sau agrava. Evenimentele importante pot cauza probleme, dar cel mai des e vorba despre micile iritări de zi cu zi care ar trebui să ne preocupe. Traficul, proiectele de la serviciu, căutarea cine ştie cărui act de care avem nevoie şi nu îl găsim decât după ce nu ne mai trebuie. Corpul poate răspunde la stres încordând muşchii, înţepenind umerii, ceea ce poate să agraveze durerile de cap.