Jurnalul.ro Bani şi Afaceri 90% dintre antreprenori sunt afectați de scumpiri

90% dintre antreprenori sunt afectați de scumpiri

72,8% dintre antreprenorii chestionați de Consiliul Național al IMM-urilor din România au răspuns că au înregistrat creșteri de costuri cuprinse între 10-30%, 18,5 % de peste 30%, iar 8,7% au spus că sub 10%, cauzate de scumpirile din ultima perioadă.

Consiliul Național al IMM-urilor din România a realizat în perioada 17.08-03.09.2021 un sondaj pentru a identifica opinia antreprenorilor cu privire la impactul creșterii costurilor pentru antreprenori. La sondaj au răspuns 760 antreprenori. În ceea ce privește forma de organizare, respondenții au fost 57,9% microîntreprinderi, 28,4% întreprinderi mici, 11,6% întreprinderi mijlocii și restul de 2,1% întreprinderi mari.

La întrebarea „Resimțiți creșteri ale costurilor produselor/serviciilor dvs. cauzate de scumpirile din ultima perioadă?”, 97,9% din respondenți au raspuns cu „da” și 2,1% cu „nu”.

În ceea ce privește creșterea prețurilor produselor/serviciilor în următoarea perioadă, 36,8% au menționat că au crescut/vor crește între 10-30%, 31,6% au specificat că au crescut/vor crește sub 10%, 25,3% au precizat că nu au crescut/nu vor crește, iar restul de 6,3% au subliniat că au crescut /vor crește peste 30%.

Cu privire la categoria de cost a cărei creștere le-a afectat activitatea, respondenții au considerat astfel (răspuns multiplu): Creșterea costului materiei prime: 66,3%; Creșterea costului energiei electrice: 65,3%; Creșterea costului cu forța de muncă: 65,3%; Creșterea costului serviciilor suport (transport, depozitare, comunicații etc): 57,9%; Creșterea costului gazului natural: 44,2%

În ceea ce privește impactul generat de creșterile costurilor pentru compania antreprenorilor, aceștia au răspuns (răspuns multiplu): Reducerea/amânarea investițiilor viitoare: 69,5%; Diminuarea activității firmei: 31,6%; Amânarea achiziționării unor programe de digitalizare a afacerii: 31,6%; Reducerea costurilor cu pregătirea profesională a angajaților: 29,5%; Dezvoltarea afacerii și realizarea de noi investiții: 29,5%; Reducerea numărului de angajați: 17,9%; Creșterea numărului de angajați: 15,8%; Închiderea firmei: 6,3%.

57,9% consideră că principalul obiectiv pe termen scurt al companiei este menținerea activității și a angajaților la nivelul actual, 31,6% consideră că este reprezemtat de dezvoltarea activității și creșterea numărului de angajați, iar 10,5% consideră că principalul obiectiv este diminuarea activității firmei.

La întrebarea „Considerați că statul ar fi trebuit să întervină în stoparea scumpirilor?”, 83,2% din respondenți au raspuns cu DA si 16,8% cu NU.

Întrebați care consideră că sunt principalele măsuri pe care statul trebuie să le aplice în vederea diminuării impactului resimțit, antreprenorii au răspuns: Demararea urgentă a fondurilor europene 2021-2027: 69,5%; Alocarea de fonduri pentru IMM-uri din PNRR: 68,4%; Diminuarea gradului de impozitare: 65,3%; Investiții în infrastructură (rutieră-drumuri, autostrăzi, comunicații, gaze, energie electrică etc): 57,9%; Deblocarea măsurii 3- Granturi pentru investiții: 40%; Relocarea de fonduri spre investiții din CMF 2014-2020: 34,7%; Acordarea de subvenții în domeniul energetic: 27,4%

În aceste condiții CNIPMMR propune mai multe pachete de măsuri pentru susținerea companiilor, printre care IMM RESTART ROMÂNIA, pachet de măsuri care să finanțeze cel puțin 15.000 IMM pe an, cu un buget de 1.231.452.000 euro, precum și programul EQUITY, care propune crearea unui fond de investiții de tip capital de risc prin care să se asigure accesul la lichidități al IMM și start-up-urilor inovative. Ținta este de cel putin 1.000 de firme finanțate, iar bugetul programului de 205.000.000 euro

Programul Romania Tech Nation prevede sustinerea a cel putin 300 de start-up-uri cu componenta digitala in fiecare judet, plus Bucuresti. Activitatea propusa contine pe langa componenta financiara si o componenta educationala, de training si de mentorat. Beneficiarii interesati sa aplice la acest program de finantare vor trebui in planurile de afaceri sa includa o componenta de digitalizare a activitatii. Bugetul programului este de 546.000.000 euro

Un alt program prevede consolidarea dialogului social și dezvoltarea capacității instituționale și de management a partenerilor sociali, cu un buget propus de 100 de milioane de euro. Programul își propune realizarea unei reforme în ceea ce privește stabilirea salariului minim, precum și crearea unui mecanism permanent pentru stabilirea elementelor obiective și pertinente, prin care să fie stabilit salariu minim la nivel naţional.

Mediafax

Subiecte în articol: anterprenori scumpiri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri