Mesajul Casei de discuri Electrecord:
“O veste tristă!
O voce calda, duioasa, impunatoare, mareata...
A plecat, Alexandru Arșinel !
Drum lin, maestre!”
Marele actor Alexandru Arșinel a acordat un emoționant interviu Danei Andronie, publicat în Jurnalul Național din 16 mai 2012. Vă invităm să-l recitim împreună:
El a intalnit-o in 1960, cand a fost chemat prima oara intr-o emisiune televizata, realizata la un spectacol din Palatul CFR. Orchestra live, cu instrumentisti valorosi, condusi de Petre Munteanu. O tine minte, fiindca inainte de a intra in scena ei i s-a facut rau. Avea probleme cu inima... Dar cu putina lamaie si apa, totul s-a rezolvat. In 2012, cei doi se intalnesc din nou, pe aceeasi scena. Alexandru Arsinel si Marina Voica – concert aniversar, la Sala Palatului, pe 27 mai.
● Jurnalul National: Cand v-a ales teatrul?
●Alexandru Arsinel: Eram absolventul unei scoli tehnice si am dat la Facultatea de Constructii. Nu am intrat. A fost o mare tragedie pentru parintii mei. Aceasta problema, cu o mare incarcatura dramatica, s-a transformat intr-un eveniment care, nici in visul visurilor mele, n-as fi crezut ca ma va indruma pe calea teatrului. Cinematograful era lacasul unde imi petreceam eu timpul.
● Si ati intrat in teatru, ca figurant.
● A doua zi dupa ce nu am intrat la Facultatea de Constructii, tata m-a luat de o aripa, la sase dimineata, si m-a dus la CFR, la revizia de vagoane din Iasi, sa ma faca ciocanar. Sa ma invete minte, ca nu am intrat! Un domn, care lucra la Nationalul din Iasi, fost ceferist si prieten cu tata, l-a intrebat: "Ce face Nelu?", adica eu. "Uite-l bag la ciocan, f...-i biserica ma-sii." El i-a spus atunci lui tata sa ma dea la National, ca aveau nevoie de figuranti. Trebuia sa castig bani si tata a acceptat.
● Ati schimbat targul. Ati venit in Bucuresti.
● Da, cu grija mamei, care a reusit sa scoata niste bani de la tata, pentru a ma prezenta la examen. Tata nici nu voia sa auda! Am intrat la Institutul de Teatru si de atunci sunt 54 de ani de cand ma plimb pe scena.
● Nu doar va plimbati, acolo va este locul.
● Intr-un fel.
● Doar intr-un fel?
● (rade). In mai multe feluri.
● Si cantati...
● Dintotdeauna! Prima aparitie la televizor, in 1960, sub bagheta lui Lazarov, a fost cu un cantec. Si dupa aceea, primii bani mai consistenti i-am castigat cantand in baruri. Niciodata nu m-am luptat sa ies in prim-plan cu cantecele, fiindca mi-a fost teama sa nu ma piarda lumea din vedere ca actor. Am cantat si in Polonia, vreo opt ani. Aveam trei baruri, alergam ca disperatul, si nu aveam masina! Ajungeam cu trenul. Eram cel mai bine cotat acolo... Va vine sa credeti? Ei bine, asa faceam!
● Veti canta si la Sala Palatului?
● Nu pot sa scap de cantat, mai ales ca-mi face si placere.
● De ce cu Marina Voica si nu cu Stela Popescu?
● Asa au hotarat organizatorii, iar Stela a avut anul trecut spectacolul aniversar. Mi-e teama ca, daca o sarbatoresc in fiecare an, o sa si-o ia in cap (rade).
● Pavel Corut spunea ca disparitia de pe acest pamant ne-o putem programa. Disparitia din viata artistica poate fi programata?
● Nu vreau sa ma gandesc la lucrul acesta. Daca m-as gandi, inseamna ca as incepe sa ma indoiesc de mine. Nu! Eu nu renunt la ceea ce sunt.
● Avem una dintre cele mai triste zicale de pe pamant: a face haz de necaz!
● Hazul ne-a scos mereu din necaz.
● Suntem bogati! Avem umor, doar sa nu fie si el impozitat!
● Mult nu mai e... (rade)
● Pe vremuri, succesul unui spectacol era socotit in functie de cate ori se ridica cortina.
● Da, da, la pacaleala! Sau artistul isi mai lasa un picior in urma, ca sa mai fie chemat. Nu e cazul la noi, la Teatrul "Tanase". Am oroare de aceste trucuri.
Imi iau aplauzele, mai intru daca sunt chemat, dupa care, gata! Nu-mi face placere sa trag de aplauze.
● Dupa ce cade cortina, totul s-a terminat. Iar artistul tot amana sfarsitul...
● Din punctul asta de vedere, n-am fost niciodata artist. Am fost un cetatean ca oricare altul. Mi-a placut succesul, dar nu mi-a placut sa trag de el ca de o gluma. Dupa ce iti faci inventarul vietii, si intr-o viata de peste 70 de ani, realizezi ca fericit ai fost doar o luna. Noi, artistii, putem spune ca am fost fericiti putin mai mult de o luna...
● Ce e fericirea?
● Am intalnit-o de multe ori. Daca e sa o compar cu un moment din viata mea... Este un moment de relaxare... In timpul unei armate cumplite, dupa un mars fortat de 30 de kilometri, am fost opriti intr-o livada, undeva la Varatec. M-am intins sub un mar, in jurul meu era fan, pigmentat cu flori... Pentru prima poara mi s-a eliberat creierul, aveam senzatia ca plutesc pe un nor. Parca ma ridicam la cer! Eram atat de usor... M-a trezit caporalul si am plecat... Aceasta senzatie nu am trait-o niciodata, dar pot spune ca am fost aproape de acea traire, de cateva ori. Un moment de eliberare, din viata mea artistica, a fost dupa premiera cu "Plosnita" de la National. M-am despartit de Gigi Dinica, cu care imparteam cabina, si m-am bagat in dus... Curgea apa pe mine, iar mie nu-mi mai venea sa ies, de fericire! S-a tras de zece ori cortina pe mine! M-am simtit eliberat de toate gandurile negre, ca veneam de vizavi, de la Revista, ca il inlocuiam pe Bibanu, ca nu mi-am facut teatrul de rusine, ca voga pe care o aveam n-avea sa paleasca, ca eram victorios. Eu imi inventariez doar momentele frumoase din viata! Suport greu momentele de incarcatura emotionala care vin din sala. Ma coplesesc. Imi vine sa ma ascund. Nu-mi place sa ies imediat dupa spectacol, sa ma vada publicul. Stiu ca pentru asta m-am format, m-am daruit, dar...