Jurnalul.ro Cultură Carte Academia Suedeză, instituție care decernează Premiul Nobel pentru Literatură, va primi patru membri noi

Academia Suedeză, instituție care decernează Premiul Nobel pentru Literatură, va primi patru membri noi

Academia Suedeză, instituţia care decernează premiul Nobel pentru literatură, va primi patru membri noi, vineri, în timpul ultimei sale sesiuni din acest an.

Prin includerea a patru femei - scriitoarele Tua Forsstrom, Ellen Mattson, Anne Sward şi Asa Wikforss -, aproximativ o treime din totalul celor 18 membri permanenţi ai Academiei Suedeze vor fi femei.

Asa Wikforss, care este şi profesoară de teoria filosofiei la Universitatea Stockholm, va prelua locul rămas vacant după demisia Sarei Danius, prima femeie care a deţinut funcţia de secretar permanent al Academiei Suedeze, instituţie înfiinţată în 1786.
Sara Danius a fost numită în acea funcţie în 2015. S-a retras în aprilie 2018 şi a demisionat oficial în februarie 2019. Sara Danius a murit în octombrie 2019, la vârsta de 57 de ani.

Un alt loc de membru a rămas vacant după decesul în luna octombrie al lingvistului Goran Malmqvist.

Academia Suedeză a trecut printr-un amplu proces de transformare după ce a fost implicată anul trecut într-un scandal uriaş, generat de acuzaţii de agresiune sexuală şi încălcări ale normelor ce reglementează conflictul de interese.

Acea criză profundă a determinat instituţia să amâne atribuirea premiului Nobel pentru literatură pe anul 2018. În octombrie 2019, Academia Suedeză a anunţat numele celor doi laureaţi din 2018 şi 2019 - scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk, respectiv scriitorul austriac Peter Handke. Ambii romancieri şi-au primit premiile alături de ceilalţi laureaţi Nobel în ştiinţe, economie şi pace, pe 10 decembrie.

Membrii Academiei Suedeze sunt aleşi pe viaţă. Unul dintre rezultatele crizei din 2018 a fost acela că statutul oficial al instituţiei, care data din 1786, a fost revizuit, permiţând de acum înainte membrilor să demisioneze.

Sesiunea de vineri a Academiei Suedeze va avea loc la sediul general al instituţiei, aflat în oraşul vechi din Stockholm. Regele Carl XVI Gustaf, care patronează Academia Suedeză, este aşteptat să participe la acest eveniment.

AGERPRES

Subiecte în articol: nobel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri