Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cumplit pe autostrada București-Pitești

Accident cumplit pe autostrada București-Pitești

de Redacția Jurnalul    |   

Trei persoane au fost duse la spital după ce au fost implicate într-un accident produs, marți, pe A1 București-Pitești, la km 44. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre Pitești, între un autoturism și o autoutilitară. Mașina a fost găsită răsturnată în afara drumului.

„Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe A1 București-Pitești, la km 44. Evenimentul a avut loc pe sensul de mers spre Pitești, între un autoturism și o autoutilitară”, anunță ISU Giurgiu

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două SAJ.

„Autoturismul a fost găsit răsturnat în afara părții carosabile. Persoanele rănite erau conștiente și cooperante, fiind preluate de echipajele medicale și transportate la un spital din capitală. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 76 de ani și două femei de 51 și 76 de ani. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, iar cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări”, se arată în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident a1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri