Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cumplit: două persoane decedate și una încarcerată!

Accident cumplit: două persoane decedate și una încarcerată!

de Redacția Jurnalul    |   

Un accident rutier grav pe DN7, la Bascov, între un autoturism și un autocamion, s-a soldat cu două persoane decedate și una încarcerată. La fața locului intervin pompierii ISU Argeș și echipaje SAJ pentru salvarea victimei și gestionarea situației.

Impact frontal între o mașină și o cisternă

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN7, pe sensul Pitești – Râmnicu Vâlcea. Un autocamion cisternă și un autoturism au fost implicate într-o coliziune frontală extrem de violentă, în urma căreia trei persoane au murit pe loc.

Intervenție de urgență la fața locului

La locul tragediei au intervenit pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

Din păcate, echipele medicale nu au mai putut face nimic pentru victime – două femei și un bărbat – fiind declarat decesul acestora la fața locului.

Trafic blocat până după prânz

Centrul Infotrafic anunță că circulația rutieră este complet blocată pe DN7, în zona Bascov, iar reluarea traficului este estimată după ora 12:00.

 

Subiecte în articol: accident bascov decese
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri