Circa zece persoane au fost "rănite grav" şi alte în jur de 50 "rănite uşor" miercuri, într-un accident de tren care a avut loc lângă Montpellier, în sudul Franţei, au anunţat serviciile de salvare, informează AFP.â
Unul dintre răniţi a fost preluat ca "urgenţă absolută" şi evacuat cu elicopterul spre un spital din regiune.
Trenul regional, care transporta 250 de pasageri şi care efectua legătura între Nîmes şi Montpellier, s-a izbit de un copac prăbuşit pe linia de cale ferată, după ce a fost smuls din rădăcini în timpul unei furtuni cu grindină care s-a abătut peste regiune la începutul după-amiezii de miercuri, au precizat echipele de salvare.
Răniţii sunt într-o stare de "urgenţă relativă sau absolută", au adăugat acestea.
"Lângă oraşul Lunel, în jurul orei locale 15:45 (13:45 GMT), un TER (tren regional) s-a izbit cu 140 km pe oră de un copac căzut pe linia de cale ferată în urma furtunilor de o rară violenţă care s-au abătut peste regiune", a anunţat Societatea Naţionala a Căilor Ferate Franceze (SNCF).
Trenul prezenta un impact frontal şi pe partea stângă a locomotivei, a descris situaţia un responsabil al serviciilor de salvare, Christophe Risdorfer.
Au fost mobilizate mijloace importante de salvare, cu mai multe elicoptere şi circa 80 de pompieri. Potrivit SNCF, "accesul este foarte complicat", în special din cauza grindinei mari.
Sursa: AGERPRES