Un microbuz în care se aflau opt persoane s-a răsturnat, sâmbătă seară, din cauza poleiului, pe DJ 212, în apropiere de localitatea brăileană Spiru Haret, accident în urma căruia cinci pasageri au ajuns la spital, doi răniţi grav, potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Brăila.
Şoferul, un brăilean de 48 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă.
Microbuzul, care făcea regulat curse pe ruta Brăila-Constanţa, s-a rostogolit de câteva ori, dar a revenit pe roţi.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. www.agerpres.ro