Câți dintre noi n-au utilizat sintagma „talmeș-balmeș”? Dar știm oare ce semnifică ea cu adevărat? „Trecută cu etimologie necunoscută în dicționarele românești, expresia dată e folosită nu doar la noi, ci și în Balcani (sârbi, bulgari, turci - dialectal), cu sensul de «neorânduială», îngrămădire fără noimă, ori, mai degrabă, «grăire neînțeleasă»”. „Grăire”? Antropologul Gheorghiță Ciocioi a revenit prompt: „Cel dintâi termen este un arhaism în bulgară - «tălmej» - cu înțelesul de lămurire, vorbire, explicație, tălmăcire, socotit a fi turcic la origine (pornind de la cuvântul «til» = limbă - aflat în mai toate limbile turcice - cumană, turcă, kazahă etc. - de aici cuvintele «tălmaci», «tălmăcire», răspândite mai apoi, din spațiul turcofon, în mai multe limbi slave dar nu numai)”. Interesant, nu?
De la „bulamak” la „balmoș”
„Cel de-al doilea termen - a urmat etnologul - este tot unul turcic (păstrat în bulgară ca «bălmăj»/«balmuș», sârbă - «balmeș», turcă, dialectal - «belmuj»/ «belmij»). Rădăcina acestui cuvânt este «bulamak» - «amestec/at» (în vechea turcă: «bulga» - a amesteca, înăbuși). Acest nume turcic - «amestec» - va fi purtat nu doar la turci, ori bulgari, ci și la români și maghiari de un preparat cunoscut tuturor: balmoș”. În completare: „Graiului neînțeles (sunetelor amestecate, greu de priceput) românii, de asemenea, îi spun bălmăjire/ a bălmăji. Pe scurt, «talmeș-balmeș», întru început, avea înțelesul de vorbire/ limbă amestecată, exprimare de nepriceput. Mai apoi, expresia dată va fi folosită pentru orice alt lucru aflat în neorânduială”.
La bani mărunți
„Harcea-parcea” ce înseamnă? „Este o expresie turcică, cuprinzând un termen preluat din arabă/ persană (hārçe-cheltui ) și unul persan (pārçe - monedă, bani mărunți, piesă mică). În Codex Cumanicus, 1303: hārç - espensa, cheltui. Cu sensul de a cheltui, a nu mai rămâne nimic, «a toca», dezordine, în mai multe limbi balcanice. («Harcea parite» = cheltui banii, în bulgară)”, ne-a explicat Gheorghiță Ciocioi.
Terchea-berchea
Dar „terchea-berchea” cum s-ar tălmăci? „Este tot o expresie turcească, preluată în limbile balcanice, dar și în maghiară (limbă din care unii lingviști cred în mod eronat că ar proveni în românește). Cu înțelesul de «om de nimic», în turcă are sensul de: bun de așezat strașnic la partea din spate a șeii calului, nefiind de vreun alt folos, pentru a colinda astfel. A umbla precum atârnă curelele din spatele șeii unui cal. Terki - legătură de șa, lucru de așezat sub șa; berk - strașnic, solid, dar și cu sensul de nebun în turcă”.
Otaci - medic, tămăduitor, vraci
Mai departe, evidențierea unui nume cu înțeles uitat - Otaci: „Este o localitate din nord-estul Basarabiei, punct vamal important vreme de mai multe veacuri. În decursul timpului, în general, populația majoritară a fost alta decât cea românească în așezarea vamală de la Nistru (în sec. al XVI - turcii, în interbelic evreii, apoi ucrainenii, iar astăzi rromii). Se crede în mod greșit că numele se trage din termenul turcesc «oda» (odaie) , de aici, otacii («odăierii»), cu înțelesul de colibe ciobănești”. Dar? „Otaci - a punctat antropologul - este un cuvânt turcesc/ turcic («otaçı»), folosit pe larg în trecut în întreaga «lume turcă», din Balcani până în Uiguria (dar și în Mongolia), desemnând o persoană care cunoaște ierburile de leac, medic, tămăduitor (mai ales cu plante), vraci. Este derivat din verbul turcic «ota» - «a trata cu buruieni», cu sufixul din turca veche «çi». Așadar, un nume de așezare precum cele de Dascălu, Nazâru, Viziru, Jitaru, Beiu etc.”.
Termen cu etimologie necunoscută… Oare?
Alt cuvânt cu înțeles uitat - „băiat”. „Trecut în dicționarele românești ca «termen cu etimologie necunoscută», având parte de nu puține încercări de stabilire a unei etimologii clare, cuvântul «băiat» provine, cel mai probabil, din limbile kipceak (cumană, pecenegă), intrând în limba română după o ședere îndelungată (vreme de patru secole - aprox. 890-1280) a acestor populații turcice pe teritoriul românesc”, a apreciat Gheorghiță Ciocioi. Mai mult: „«Bayat» a avut în aceste limbi (și în moștenitoarele lor) mai întâi înțelesul de bogat, nobil, iar mai apoi de «domnișor» (bay= domn). A se compara cu cocon = copil, prunc de parte bărbătească. Cu înțelesul, de asemenea, de domn. Astăzi, balia/ baliat/ bala, de asemenea, în mai multe limbi turcice, are înțelesul de băiat, prunc, fiu, copil”.
O apropiere nepermisă: Parascovenie - Parascheva - Parascovia
„O apropiere între numele Sfintei Parascheva - Parascovia - și termenul «parascovenie», deși par cuvinte asemănătoare la prima vedere, nu poate exista nici pe departe”, opinează antropologul Gheorghiță Ciocioi. Imediat, argumentele: „Asupra înțelesului numelui Sfântei Vineri nu vom zăbovi, fiindu-ne cunoscut tuturor. «Parascovenie» (cu înțelesul de ciudățenie, nerozie, prostie, aberație, lucru rău, fără sens) este trecut în dicționarele noastre ca având o etimologie necunoscută. Încercări de lămurire a termenului s-au mai făcut însă în trecut”.
Pe buzele șopilor
Și? „Cuvântul dat, cu același înțeles ca în românește (prostie, lucru fără rost, ciudat), slav la origine, este folosit mai ales în ținutul șop (Bulgaria, Serbia), în Timoc și Macedonia. Este un termen compus, provenind din verbul «kova» - a meșteri, a forja, a făuri, a bate în cuie (de aici «covaci») - și «prazen» (cu înțelesul de zadarnic, fără sens, gol, deșert - numele de «praznic», cu originea în acest cuvânt, însemnând zi «goală», liberă, în care nu se lucrează). Prazkoven/ie se tălmăcește, așadar, prin ceva meșteșugit/ făurit/ făcut/ născocit fără rost/ ciudățenie/ faptă proastă, zadarnică, de care te miri etc. În scris (cu un «a» inclus), în românește, «parascovenie»”.
Nazuri, capricii, mofturi
Alt cuvânt cu origini pierdute: naz/ nazuri. „Cunoscut mai cu seamă din expresia «a face nazuri», cu înțelesul de «a avea pretenții», «a fi capricios», plin de mofturi, «naz» este la origine un cuvânt persan («nāz»), ajuns în românește pe filieră turcă. Înțelesul, în turcă și persană: aroganță, grandomanie, purtare mândră. Cu sens foarte apropiat de română, legat de pretenții în negoț, vânzarea mergând greu din pricina dată, pentru prima oară, în «Ebu Hayyan, Kitabu’l-İdrak», 1312”, a mai menționat Gheorghiță Ciocioi.
Foc pe vatră
Aveți idee de unde ne-am ales cu cuvântul „pirostrie”? Gheorghiță Ciocioi, la catedră: „«Pirostrie» provine din cuvântul grecesc «pyrostia» (πυροστιά). În greaca veche πῦρ = foc + ἑστία = vatră. Este un termen folosit în mai multe limbi balcanice”.
Hai, noroc!
Toți alergăm după el, dar haideți să aflăm și ce înseamnă cu adevărat. Din nou antropologul Gheorghiță Ciocioi: „«Noroc»” are, în limba română, sensul de șansă, întâmplare (fericită). Provine din medio-bulgară: «narokă». Termenul dat avea înțelesul inițial de «destinat cuiva» (tradus prin «naricean/e», în limbile slave moderne: numit pentru cineva, hotărât/zis să fie al cuiva). Termen înrudit: «izrok» = soartă, predestinare, zis mai dinainte ceva în privința cuiva (profețit). Cei doi termeni pleacă de la rădăcina verbului vechi slav «reka» = a spune, numi (un lucru). În unele etimologii de la noi se încearcă în mod greșit tălmăcirea termenului «reka» (forma derivată din acesta: rok) prin mână («răka»)”.
„«Talmeș-balmeș», întru început, avea înțelesul de vorbire/ limbă amestecată, exprimare de nepriceput. Mai apoi, expresia dată va fi folosită pentru orice alt lucru aflat în neorânduială”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Harcea-parcea» este o expresie turcică, cuprinzând un termen preluat din arabă/ persană (hārçe-cheltui ) și unul persan (pārçe - monedă, bani mărunți, piesă mică)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„„Trecut în dicționarele românești ca «termen cu etimologie necunoscută», cuvântul «băiat» provine, cel mai probabil, din limbile kipceak (cumană, pecenegă)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„«Prazkoven/ie» se tălmăcește prin ceva meșteșugit/ făurit/ ciudățenie/ faptă proastă, zadarnică, de care te miri etc. În scris (cu un «a» inclus), în românește a dat «parascovenie»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Noroc» avea înțelesul inițial de «destinat cuiva» (tradus prin «naricean/e», în limbile slave moderne: numit pentru cineva, hotărât/zis să fie al cuiva). Termen înrudit: «izrok» = soartă”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog