Propunerea legislativă semnată de 21 de parlamentari USR și depusă săptămâna trecută la Senat modifică trei acte normative importante: Legea sănătății (L. nr. 95/2006), Legea drepturilor pacientului (L. nr. 46/2003) și Legea învățământului preuniversitar (L. nr. 198/2023).
Ce se schimbă concret
Principala prevedere - și una dintre cele mai importante modificări din ultimii ani în domeniul sănătății mintale a copiilor și adolescenților - este introducerea unei excepții de la regula generală potrivit căreia minorii au nevoie de acordul reprezentanților legali pentru accesarea serviciilor medicale.
Conform documentului propus, Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății va fi modificată astfel încât să permită „accesul la servicii de psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie, la solicitarea expresă a minorului care a împlinit vârsta de 16 ani”.
În paralel, Legea drepturilor pacientului este completată cu un nou alineat care stabilește explicit că „minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate consimți singur și fără încuviințarea reprezentanților legali, pentru a beneficia de evaluare psihologică clinică, consiliere psihologică și psihoterapie”.
Practic, adolescentul va putea să își programeze și să își înceapă ședințele de consiliere fără a mai fi necesară semnătura părintelui.
Totuși, proiectul introduce și o condiție suplimentară. Mai exact, accesul la aceste servicii va fi posibil numai după ce un psiholog cu drept de liberă practică va evalua capacitatea cognitivă a minorului. Această prevedere urmărește să stabilească dacă adolescentul înțelege natura și implicațiile deciziei sale.
Și cabinetele școlare vor putea primi adolescenți fără semnătura părinților
O altă schimbare importantă vizează sistemul de educație.
Proiectul legislativ modifică și Legea învățământului preuniversitar astfel încât elevii care au minimum 16 ani să se poată adresa singuri și fără încuviințarea reprezentanților legali cabinetelor de asistență psihopedagogică din școli „pentru servicii de consiliere școlară și psihologică”.
Inițiatorii consideră că măsura este esențială, în special pentru adolescenții din mediul rural, unde accesul la psihologi și psihoterapeuți este adesea limitat.
„Școala reprezintă adesea primul și uneori singurul punct de contact instituțional al adolescentului cu un specialist în sănătate mintală”, se arată în expunerea de motive.
Confidențialitate, dar nu în orice situație
Una dintre întrebările care apar imediat este dacă părinții vor mai afla despre problemele copilului sau despre faptul că acesta merge la psiholog.
Proiectul păstrează principiul confidențialității - care este piatra de temelie a relației dintre psiholog și client, obligând profesionistul să păstreze secretul asupra tuturor informațiilor obținute în timpul ședințelor -, însă introduce și excepții clare.
Astfel, dacă în timpul evaluării psihologice, al consilierii sau al psihoterapiei specialistul identifică „un risc iminent de autovătămare, de vătămare a altor persoane, situații de abuz sever sau suspiciunea unei afecțiuni care necesită intervenție medicală”, acesta va avea obligația legală de a informa imediat reprezentanții legali și, după caz, autoritățile competente.
Inițiatorii explică faptul că această prevedere urmărește să împiedice transformarea dreptului la confidențialitate într-un obstacol pentru protecția efectivă a minorului.
„Dreptul la confidențialitate al minorului nu devine un obstacol în calea protecției sale efective”, se arată în expunerea de motive.
Un fenomen persistent în rural: părinții refuză să semneze
Inițiatorii spun că este nevoie de aceste modificări deoarece actuala obligație a acordului parental poate produce exact efectul opus celui urmărit de lege.
Potrivit expunerii de motive, există numeroase situații în care adolescenții sunt conștienți că au nevoie de ajutor psihologic, însă nu pot beneficia de el deoarece părinții refuză să semneze documentele necesare.
„În prezent, cadrul normativ român condiționează accesul minorilor la servicii de psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie de obținerea consimțământului reprezentanților legali, respectiv al părinților sau tutorilor. Aceasta regulă generală (…) este menită să protejeze interesele superioare ale copilului. Cu toate acestea, aplicarea rigidă a acestei condiții poate produce efecte contrare finalității urmărite: minori care au nevoie de sprijin psihologic și care sunt conștienți de această nevoie nu pot beneficia de servicii specializate exclusiv din cauza refuzului, absenței, dezacordului sau indisponibilității reprezentanților legali”, se arată în document.
Autorii proiectului susțin că fenomenul este întâlnit mai ales în comunitățile mici și în mediul rural, unde persistă stigmatizarea problemelor de sănătate mintală.
„Minorul se află astfel într-o dublă vulnerabilitate: pe de o parte, este expus unor riscuri psihologice reale, iar pe de altă parte, este împiedicat instituțional să acceseze ajutorul profesionist”, subliniază autorii proiectului.
Anxietatea și depresia, în creștere la tineri
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ jumătate dintre afecțiunile mintale ale adultului debutează înainte de vârsta de 14 ani, iar trei sferturi apar înainte de 24 de ani.
Inițiatorii invocă și avertismentele privind sănătatea mintală formulate de organizații și instituții din România privind creșterea simptomelor de anxietate și depresie în rândul adolescenților, precum și apariția comportamentelor autodistructive și a tentativelor de suicid.
„Datele Institutului Național de Sănătate Publică și ale studiilor de sănătate a populației școlare arată o prevalență în creștere a simptomelor anxioase și depresive la adolescenți, a comportamentelor autodistructive și a ideației suicidare. Fundația Salvați Copiii a semnalat în mod repetat că cererea de servicii psihologice în rândul copiilor depășește semnificativ oferta disponibilă și că refuzul parental al serviciilor reprezintă un obstacol concret în practică”, conform expunerii de motive.
Chiar părintele poate fi sursa suferinței psihice
Autorii invocă, de asemenea, articolul 12 din Convenția ONU privind drepturile copilului, care consacră dreptul minorului de a-și exprima opinia în toate problemele care îl privesc și obligă statele să țină cont de aceasta în funcție de vârsta și gradul său de maturitate, precum și articolul 24 al aceleiași convenții, care garantează dreptul copilului la cel mai înalt nivel posibil de sănătate.
Mai mult, subliniază aceștia, în unele cazuri, părintele poate fi chiar sursa suferinței psihice a minorului, fiind enumerate explicit situațiile de „abuz, violență domestică, neglijare”, în care obligația acordului parental poate bloca accesul copilului la ajutor specializat.
„Vârsta de 16 ani nu este aleasă arbitrar”
Inițiatorii susțin că alegerea vârstei de 16 ani nu este întâmplătoare, deoarece sistemul juridic românesc recunoaște deja la această vârstă anumite capacități extinse ale minorului - inclusiv în domeniul muncii și în alte situații reglementate de lege - și consideră că aceeași logică a maturizării progresive trebuie aplicată și în domeniul sănătății mintale.
Mai mult, aceștia subliniază că serviciile de consiliere și psihoterapie nu implică intervenții invazive și nici riscuri fizice directe, fiind forme de sprijin pe care un adolescent cu discernământ le poate evalua în mod rezonabil.
Exemplul altor state europene
Pentru a-și susține propunerea, inițiatorii prezintă și exemple din alte țări europene, precum Regatul Unit, Germania, Franța, Belgia și Olanda - state care permit, în diferite forme, accesul autonom al adolescenților la servicii medicale și psihologice.
În Olanda, de exemplu, minorii cu vârste între 16 și 18 ani pot consimți singuri la tratamente medicale, inclusiv la cele psihologice.
În Franța există posibilitatea ca minorul să solicite confidențialitate față de părinți pentru anumite servicii medicale, iar în Belgia autonomia este recunoscută în funcție de capacitatea de discernământ.
Dacă va fi adoptată, legea va obliga Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Educației să modifice normele metodologice de aplicare în termen de 90 de zile.
Modificările propuse nu creează servicii noi și nu impune finanțări suplimentare, ci modifică exclusiv regulile privind consimțământul necesar pentru accesarea serviciilor deja existente. Prin urmare, subliniază inițiatorii, nu presupune cheltuieli suplimentare pentru bugetul de stat sau pentru autoritățile locale.