Agenţiile de turism îşi fac fond de garantare
Autoritatea Naţională de Turism lucrează la înfiinţarea unui fond de garantare care să protejeze turiştii în cazul în care agenţiile dau faliment. „ Proiectul va fi gata în trei-patru luni, fondul trebuie să devină funcţional până la data de 30 iunie, altfel ne aşteaptă procedura de infringement”, a declarat Alin Burcea, prim-vicepresedintele Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism. Agenţiile de turism iau în calcul înfiinţarea acestui fond ca urmare a reticenţei asigurătorilor în a acoperi riscul de insolvenţă pentru firmele de turism. „ Nu mai stăm la mâna societăţilor de asigurare care sunt majoritatea în insolvenţă şi faliment”, a mai spun Burcea. Asiguratorii sunt speriaţi de numărul mare al insovenţelor în turism. În ultimii ani au dat faliemnt peste 300 de agenţii mici, dar şi 3-4 tour operatori mari.
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Jeff Bezos și-ar face nuntă de 600 de milioane la Aspen, chiar după Crăciun. Cine este logodnica miliardarului, Lauren Sanchez Antena 3 Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire” Libertatea.ro Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți Spynews.ro Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor Antena 3 Ciuperca otrăvitoare cu dinți sau palmierul-fantomă. Cum arată cele mai ciudate plante și ciuperci descoperite în 2024 Antena 3 O familie a transformat un garaj obișnuit într-un apartament de lux. Cât a costat amenajarea și cum arată rezultatul final Antena 3 Cum arată bradul de Crăciun împodobit de Dani, de Gabriela și de Tiago Oțil. Imagini din sufrageria decorată a familiei Antena 1 El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale Stirilekanald.ro
Ultima oră» Vezi toate știrile