Lucrările la cele trei spitale regionale au început efectiv, iar în privința Spitalului Regional de Urgență Cluj sâmbătă are loc o inaugurare „simbolică”, pentru că deja constructorul lucrează de o lună și aproape 10% din lucrările pe care trebuie să le realizeze sunt finalizate.
„E o situație mai complicată aici la Cluj. Trebuie făcuți niște pereți de sprijin pentru acest teren care va fi excavat. Trebuie pregătit în mod special, dar sunt convins că și din punct de vedere al timpului necesar se vor încadra, iar noi vom face tot ceea ce este posibil astfel încât activitatea de construcție propriu-zisă a edificiului să nu aibă niciun fel de întârzieri”, a spus Rafila.
Ministrul Sănătății a ținut să precizeze că în România de azi, spre deosebire de ultimii 30 de ani, „acum se construiesc spitale nu doar cu multă viteză, dar și de foarte bună calitate”.
„Avem practic 20 de spitale în PNRR, care se află în construcție sau construcția va începe într-o perioadă imediată, dar mai avem încă ceva: sunt primari, președinți de consilii județene care au vocația construcției, și foarte multe spitale din orașe, din municipii, în momentul de față sunt fie în procedură de construcție, fie sunt deja finalizate”, a mai spus Rafila.