Jurnalul.ro Ştiri Justitie Gorghiu, după reținerea lui Bulai: Victimele trebuie sprijinite pentru a sesiza orice abuz

Gorghiu, după reținerea lui Bulai: Victimele trebuie sprijinite pentru a sesiza orice abuz

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a reacționat pe rețelele de socializare imediat după reținerea lui Alfred Bulai. Potrivit acesteia, victimele trebuie ajutate să poată sesiza abuzurile, dar și cu sprijin financiar.

„Infracțiunile sexuale sunt absolut odioase. Astăzi societatea a primit un mesaj bun, sănătos legat de infracțiunile sexuale! Și sunt sigură ca e doar un început de drum! Fiecare faptă naște multă durere, traume de ani de zile, răni sufletești”, a scris, miercuri, Alina Gorghiu pe Facebook, după reținerea lui Alfred Bulai.

„Majoritatea agresorilor lasă în urma lor victimă după victimă. Dacă instituțiile statului nu intervin, ei nu se opresc. Un sondaj comandat de Ministerul Justiției arată că aproape jumătate dintre români plasează violența sexuală la nivelul 10 de gravitate în societatea românească pe o scară de la 1 la 10. Cel mai înalt cu putință!
-94% consideră că este potrivită emiterea unui ordin de protecție în cazul agresiunii sexuale.
-95% sunt de acord cu extinderea numărului de situații în care justiția poate emite ordine de protecție pentru a împiedica agresorii să se apropie de victime”, a mai spus ministrul pe rețeaua de socializare.

Mai mult aceasta a punctat faptul că „victimele trebuie sprijinite pentru a sesiza orice abuz. Să fie în siguranță după ce depun plângerea! Să aibă sprijin financiar prin voucherele pe care Ministerul Justiției le eliberează în cuantum de maxim 18.500 de lei pentru nevoile urgente, din banii luați de la infractori! Așa arată o societate responsabilă și serioasă!”.

Alina Gorghiu a adus în discuție inclusiv nevoia de a preveni un anumit abuz: „Să știi care sunt faptele cărora le poți fi victimă, ce poți face, ce drepturi legale ai, cui să te adresezi. În școli universități, la locul de muncă: la prima sesizare, trebuie reacție! Prea multe femei au trecut prin frică la un moment dat în viața lor! De aceea, am pregătit, la Ministerul Justiției, Ghidul privind sesizarea faptelor de violență și de hărțuire sexuală. Va fi un sprijin pentru oricine este într-o situație dificilă! Instituțiile statului român trebuie să ia foarte în serios semnalele primite! Iar dacă victimele simt că nu au cu cine să vorbească, să știe că la ministrul justiției ușa le este deschisă! Sunt în scaunul de ministru pentru a asculta și a ajuta!”.

Profesorul Alfred Bulai a fost reținut miercuri, pentru 24 de ore, în dosarul de hărțuire sexuală. El este acuzat de mai multe studente de hărțuire sexuală.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: alina gorghiu Alfred Bulai agresiune
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri