FIFA a anunțat sancțiuni în urma incidentelor petrecute în timpul fazei grupelor Cupei Mondiale din Qatar. Printre incidentele sancționate se numără scandările „xenofobe” ale fanilor croați adresate portarului canadian Milan Borjan.
Comisia FIFA a considerat că suporterii au folosit cuvinte care nu sunt adecvate în timpul unui eveniment sportiv.
Suporterii croați au avut un mesaj despre portarul Borjan făcând referire la o organizație fascistă.
Portarul canadian s-a născut într-o regiune cu numeroși etnici sârbi din Croația. Familia lui Milan Borjan și-a părăsit orașul natal în 1995, anul în care zona a intrat sub controlul forțelor croate.
Ulterior, portarul a plecat împreună cu familia în Canada și, după ce a devenit profesionist, a decis să reprezinte țara de adopție.
(sursa: Mediafax)