Șeful Casei Albe pare tot mai iritat de faptul că mulți americani nu-i apreciază „realizările mărețe”, înregistrate de când s-a întors la putere. Acest lucru nu îl împiedică însă să încerce cu insistență să-și exporte ideologia, intervenind în politica și în alegerile țărilor europene pentru a promova sau a menține la putere populiști de dreapta.
În acest context se înscrie și misiunea șefului diplomației americane, Marco Rubio, din această săptămână, menită să-i dea o mână de ajutor premierului ungar, Viktor Orbán, aflat în cădere liberă înaintea alegerilor generale din aprilie.
Orbán, considerat de mulți un lider populist prorus cu tendințe dictatoriale, era MAGA încă dinainte ca ideologia care l-a propulsat la putere pe Trump să existe.
Prin politizarea sistemului judiciar, politicile dure privind imigrația, consolidarea puterii oligarhilor apropiați și atacurile la adresa presei, premierul maghiar reprezintă el însuși un model pentru cel de-al doilea mandat al lui Trump.
Cu toate acestea, liderul de la Budapesta se confruntă acum cu cea mai mare provocare politică a sa din ultimii 15 ani de putere neîntreruptă.
Vizita lui Rubio la Orbán - un lider care încearcă frecvent să submineze politicile UE privind Ucraina, sancționarea giganților americani din tehnologie și strategia energetică a continentului - este o palmă dată pe obrazul europenilor care au vrut să creadă că tonul conciliant adoptat de către secretarul de stat american la Conferința de Securitate de la München ar semnala o detensionare a relațiilor transatlantice.
Concomitent, din perspectivă internă, această vizită pare să fie un nou episod de oportunism personal, derulat pentru consolidarea viitorului politic al lui Rubio în administrația Trump și pentru îmbunătățirea perspectivelor sale într-un Partid Republican pe cale de transformare.
În 2019, atunci când era senator de Florida, Rubio se alătura colegilor din ambele partide, care deplângeau la unison „erodarea semnificativă” a democrației sub conducerea lui Orbán.
Luni, însă, Rubio i-a declarat premierului ungar: „Intrăm într-o epocă de aur a relațiilor dintre țările noastre; nu doar datorită alinierii dintre popoarele noastre, ci și datorită relației pe care o aveți cu președintele Statelor Unite.”
În joc nu se află, însă, doar ambiția personală a lui Rubio. Sprijinul acordat lui Orbán de către administrația Trump în alegerile din Ungaria este cel mai recent exemplu al schimbării instituționalizate bruște, spre dreapta, a politicii externe americane și al renunțării la pozițiile tradiționale.
De altfel, unii europeni ajung să-și privească fostul protector drept o amenințare politică în creștere.
Pe fondul noilor afirmații ale lui Trump, potrivit cărora sistemul electoral american ar fi afectat de fraudă înaintea alegerilor de la mijloc de mandat, situația reflectă, de asemenea, disponibilitatea tot mai mare a Casei Albe de a se implica în politica internă a altor state.
Trump a încercat deja să-i influențeze pe alegătorii din Argentina, Brazilia, Honduras și Polonia și, în același timp, susține că el conduce Venezuela din Biroul Oval, după înlăturarea președintelui Nicolás Maduro.
Iar șeful Casei Albe nu acționează la întâmplare. El și-a expus deja obiectivele în noua strategie de securitate națională a SUA, care laudă „influența tot mai mare a partidelor europene patriotice” în Europa.
Este vorba despre formațiuni populiste de dreapta și antiimigrație, precum „Rassemblement National” în Franța, „Reform” în Marea Britanie și AfD în Germania, care încearcă să-i înlăture pe liderii globali cu care Trump interacționează zilnic.
Casa Albă cosmetizează același mesaj
Anul trecut, la München, vicepreședintele JD Vance a evocat o viziune idealizată asupra Europei Occidentale, ancorată în creștinism, pe care a descris-o ca fiind amenințată de un val de imigrație provenit din țări musulmane și majoritar non-albe.
Anul acesta, Marco Rubio a transmis un mesaj similar, ambalat însă într-un limbaj diplomatic mai nuanțat.
El a insistat că SUA nu își doresc „state vasale”, ci parteneri europeni puternici, și că rămân angajate în efortul de a pune capăt războiului din Ucraina, care amenință bătrânul continent.
Cu toate acestea, discursul său a conținut și un avertisment implicit: dacă Europa nu va adopta viziunea MAGA asupra civilizației occidentale, angajamentul Americii pentru apărarea continentului ar putea fi pus sub semnul întrebării.
„Migrația în masă nu este și nu a fost o preocupare marginală, lipsită de consecințe.”, a declarat Rubio la München. „A fost și continuă să fie o criză care transformă și destabilizează societățile din întregul Occident.”, a adăugat el.
Secretarul de stat american nu a vorbit doar în numele lui Trump. El a dat glas susținătorilor partidelor populiste, care contestă orânduirea liberală din mai multe state europene, inspirându-se din modelul politic al lui Trump.
Mulți dintre acești alegători cred că liderii social-democrați sau moderați nu au reușit să securizeze granițele continentului - așa cum, în opinia lor, democrații au eșuat în SUA - și acuză globalizarea pentru declinul locurilor de muncă din industrie și al clasei muncitoare.
În schimb, politicienii europeni din partidele tradiționale avertizează că populismul reprezintă o amenințare la adresa stabilității și democrației. Ei reamintesc propriului electorat de pericolele naționalismului populist de dreapta, evocând existența cimitirelor militare de pe întregul continent, ce includ mormintele a mii de soldați americani.
Tot ei resping politicile lui Trump și consideră avertismentele Washingtonului privind imigrația drept contrare valorilor europene legate de drepturile omului și integrare.
Lideri precum președintele francez, Emmanuel Macron, resping amenințările americane cu represalii, în replică la încercările lor de a limita fluxul de dezinformare provenit din rețelele sociale deținute de companii americane.
De asemenea, ei resping afirmația administrației Trump, potrivit căreia societățile europene ar fi „bolnave”.
„Contrar celor afirmate de unii, Europa «woke» și decadentă nu se confruntă cu o ștergere civilizațională. De fapt, oamenii încă vor să se alăture clubului nostru.”, a declarat vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, la München, în weekend.
Această ruptură ideologică și filozofică tot mai accentuată arată că tensiunile transatlantice dintre Europa și SUA depășesc cu mult anii de subfinanțare a bugetelor de apărare de către numeroși membri NATO, vulnerabilitate exploatată frecvent de Trump în discursurile sale.
Cum se întâmplă deseori în cazul lui Trump, politica sa este marcată de inconsecvențe și contradicții. A menținut relații bune cu premierul britanic Keir Starmer și, uneori, cu Emmanuel Macron, deși ideologic este mai apropiat de partide precum „Reform” din Marea Britanie și „Rassemblement National” din Franța.
De asemenea, liderul american are o relație cordială cu premierul populist al Italiei, Giorgia Meloni, în pofida sprijinului ferm al acesteia pentru Uniunea Europeană, pe care Trump o privește cu dispreț.
Există și o doză de ironie în efortul susținut al lui Trump de a-și răspândi mesajul peste hotare, în condițiile în care rareori a fost atât de nepopular acasă.
Cota sa de aprobare a scăzut sub 40%, iar liderii republicani se tem de un eșec major la alegerile de la mijloc de mandat.
Mai mult, nu există semnale clare că majoritatea americanilor îi împărtășesc viziunea asupra lumii.
Având în vedere nivelul scăzut de popularitate al lui Trump în sondajele din Europa, nu există garanții că presiunea exercitată pentru adoptarea valorilor MAGA pe bătrânul continent va avea succes.
În acest context politic, criticii lui Trump se tem că asocierea Trump–Orbán depășește o simplă afinitate ideologică.
Premierul ungar a făcut mult mai dificilă înfrângerea sa de către partidele de opoziție, în timp ce a erodat garanțiile legale care protejează dreptul la disidență și dreptul alegătorilor de a-și alege liber liderii. Ecouri puternice ale acestor tendințe se regăsesc și în retorica recentă a lui Trump.
Schimbarea de discurs
Traiectoria Ungariei a reprezentat mult timp un motiv de îngrijorare la Washington. Iar acest lucru reiese chiar din declarațiile anterioare ale lui Marco Rubio.
În 2019, el a ridicat problema alături de colegii săi din Comisia pentru Relații Externe a Senatului - republicanul Jim Risch, democrata Jeanne Shaheen și fostul senator Robert Menendez.
„Sub conducerea lui Orbán, procesul electoral a devenit mai puțin competitiv, iar sistemul judiciar este tot mai controlat de către stat.”, scriau senatorii americani la vremea respectivă.
„Libertatea presei a scăzut, întrucât agenții de publicitate au fost descurajați puternic să plaseze reclame în publicațiile independente, iar proprietatea media a fost concentrată sub o fundație scutită de reglementările antitrust.”, se arăta în continuarea raportului.
În cel de-al doilea mandat al lui Trump, aceste rânduri par mai puțin o acuzație la adresa derapajelor lui Orbán și mai degrabă o descriere a aspirațiilor evidente ale președintelui american.
Cu toate acestea, luni, Rubio a transmis clar alegătorilor ungari unde se poziționează el și Trump. „Este în interesul nostru național - atâta timp cât sunteți prim-ministru și liderul acestei țări - este în interesul nostru național ca Ungaria să aibă succes.”, a afirmat el.
Amestecul american
În cadrul unei vizite care a inclus și o oprire în Slovacia, condusă de un alt guvern pro-Trump, Rubio nu s-a limitat la a-i oferi lui Orbán sprijin moral. El a sugerat și posibilitatea unui ajutor financiar american, pentru a-i convinge pe alegători că bunăstarea lor depinde de un premier care este un critic vehement al Uniunii Europene pe plan intern.
„Dacă vă confruntați cu dificultăți financiare, dacă apar obstacole în calea creșterii sau amenințări la adresa stabilității țării, știu că președintele Trump va fi foarte interesat - datorită relației pe care o aveți cu el și datorită importanței acestei țări pentru noi - să găsească modalități de a oferi asistență, dacă un astfel de moment ar apărea.”, a declarat Rubio.
Trump a mai recurs la astfel de tactici, care au funcționat. El a folosit puterea economică a Americii pentru a avertiza alegătorii din Argentina că un pachet de salvare financiară de 20 de miliarde de dolari depinde de menținerea la putere a partidului amicului său, președintele argentinian și eroul MAGA Javier Milei. „Dacă el nu câștigă, noi plecăm!”, amenința Trump la vremea respectivă.
Președintele american a utilizat și alte pârghii pentru a influența politica din state străine, inclusiv prin înlăturarea lui Maduro, luna trecută, și preluarea controlului asupra vastelor rezerve petroliere ale Venezuelei.
Anul trecut, el l-a susținut puternic pe Nasry Asfura, câștigătorul alegerilor prezidențiale din Honduras.
De asemenea, și-a folosit prerogativa de grațiere pentru a-l elibera pe fostul președinte Juan Orlando Hernández dintr-o condamnare de 45 de ani pentru trafic de droguri în SUA. Mișcarea a fost percepută, pe scară largă, drept o încercare de influențare a electoratul.
Săptămâna trecută, Trump și-a intensificat campania pentru ridicarea amenințării penale care planează asupra prietenului său, premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Într-o reacție fără precedent, Trump l-a atacat pe președintele Isaac Herzog, afirmând că neacordarea grațierii este un fapt „rușinos” pentru acesta.
„Cred că poporul Israelului ar trebui să îl condamne public!”, a declarat Trump, care a intervenit astfel, în mod uluitor, în procesul judiciar al unei alte țări.
Nu a fost prima dată când șeful Casei Albe a recurs la un astfel de gest. Anul trecut, el a impus tarife vamale de 50% asupra importurilor din Brazilia, pe fondul urmăririi penale a favoritului său, fostul președinte Jair Bolsonaro, acuzat de tentativă de lovitură de stat.
Între timp, lumea așteaptă să vadă dacă Trump își va duce la îndeplinire amenințările în privința bombardării Iranului, în timp ce consolidează prezența militară americană și, simultan, încearcă să negocieze un nou acord nuclear și unul privind programul de rachete.
El avertizase anterior că SUA sunt „gata de acțiune”, dacă Iranul continuă reprimarea brutală a protestatarilor. Un eventual acord cu Teheranul sau atacuri militare care nu ar merge până la obiectivul - riscant și controversat juridic - al schimbării regimului ar lăsa demonstranții vulnerabili în fața aparatului represiv iranian.
Susținătorii lui Trump ar putea argumenta, pe bună dreptate, că Washingtonul a făcut dintotdeauna politică peste hotare, lansând războaie în Vietnam, Irak și Afganistan și orchestrând lovituri de stat și operațiuni secrete în emisfera vestică și în Orientul Mijlociu.
Cu toate acestea, politica actualei administrații față de Europa se remarcă prin faptul că SUA se poziționează deschis de partea unor forțe care ar putea eroda standardele și libertățile democratice și care instrumentalizează retorica rasială, evocând un trecut european marcat de naționalism exacerbat și conflicte sângeroase.
În mod tradițional, Washingtonul a considerat democrația europeană un mare succes al politicii sale externe, reconstruind continentul după eliberarea de sub regimul nazist.
În memoria recentă, secretarii de stat americani s-au aflat alături de disidenți împotriva liderilor autoritari din Europa de Est.
La Budapesta, Rubio a procedat exact invers.