Jurnalul.ro Ştiri Externe O americancă a ocolit globul pe bicicletă în 108 zile, 12 ore și 12 minute

O americancă a ocolit globul pe bicicletă în 108 zile, 12 ore și 12 minute

de Redacția Jurnalul    |   

O americancă a făcut cea mai rapidă ocolire a globului pe bicicletă. Ea a avut nevoie de 108 zile, 12 ore și 12 minute pentru a face călătoria. Recordul este verificat de reprezentanții Guinness World Records.

Americanca Lael Wilcox a avut nevoie de 108 zile, 12 ore și 12 minute pentru a parcurge 29.169 km începând și terminând în orașul Chicago. Ea a bătut recordul din 2018 deținut de Jenny Graham, din Scoția, a cărei călătorie a durat 124 de zile și 11 ore.

Wilcox, în vârstă de 38 de ani, a pornit pe 28 mai, traversând 21 de țări de pe patru continente, înainte de a ajunge la Chicago miercuri, în jurul orei locale 21.00, potrivit BBC. Ea a mers cu bicicleta până la 14 ore pe zi, iar performanța este verificată pentru a fi inclusă în Cartea Recordurilor Guinness.

Întreaga călătorie a unui biciclist, inclusiv cu zboruri, feriboturi și mijloace de transport public, trebuie să aibă 40.000 km, cât circumferința ecuatorului Pământului. De aemenea, distanța minimă parcursă cu bicicleta trebuie să depășească 28.970 km.

După ce a plecat din Chicago, Wilcox s-a îndreptat spre New York, unde s-a îmbarcat într-un zbor către Portugalia. Apoi a petrecut câteva săptămâni călătorind spre nord, spre Amsterdam, prin Germania, peste Alpi, în Balcani și în cele din urmă prin Turcia până în Georgia.

Apoi a zburat în Australia, a străbătut coasta de sud de la Perth până la Brisbane și a zburat către Noua Zeelandă.

După ce a acoperit ambele insule, a zburat în orașul ei natal, Anchorage, Alaska, a pedalat de-a lungul coastei Pacificului până în Los Angeles, și apoi a mers pe drumul 66 până la Chicago.

Recordul americancei este deja amenințat. Vedangi Kulkarni, o ciclistă indiană în vârstă de 25 de ani, se află într-o călătorie asemănătoare. Ea a parcurs aproximativ 7.700 km în 65 de zile și își propune să finalizeze călătoria în cel mult 110 zile.

 

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri