Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ana Ciontea și Marian Râlea sunt familia Popescu în serialul Sacrificiul

Ana Ciontea și Marian Râlea sunt familia Popescu în serialul Sacrificiul

Sacrificiul serialul produs de Ruxandra Ion pentru Antena 1, care va avea premiera în această toamnă, prezinta poveștile excepționale a trei familii cu destine memorabile, Una din ele fiind familia Popescu.

            Elena Popescu (Ana Ciontea), profesoara de română-franceză la o școală din ilfov Își crește singură cele trei fete și se luptă cu ratele la casa pe care, tot singură trebuie să le plătească. Acum cinci ani, soțul ei, Aurel Popescu/ Relu (Marian Râlea) a plecat să ia pâine și nu s-a mai întors. În imensa ei bunãtate, Elena i-a primit în casă și pe cumnatul ei George (Cristi Iacob) un bărbat rigid general în rezerva, văduv) și pe nepotul ei (Tudor Roșu).

            Partenerul ei de viață, Relu Popescu (Marian Râlea) a lucrat la o firmă importantă și o bună perioadă din viața lui a câștigat mulți bani. Tot în această perioadă a convins-o pe soția lui să cumpere casa, dar la scurt timă a fugit în Italia pentru că a făcut mari greșeli la firmă. A lăsat multe datorii cu casa, dar principalul motiv pentru care s-a distrus este alcoolul. E un pierde-vară, nu are cuvânt și nu e responsabil. Nu te poți baza pe el, dar Elena își amintește că au avut și momente frumoase în viață.

            Irina Popescu (Ioana Blaj) visează la marea carieră în teatru și film. A terminat actorie la UNATC deşi Elena, mama ei, și-ar fi dorit să facă o meserie mai serioasă. Deși pare superficială și egoistă, Irina, va dovedi că e capabilă de sacrificiu atunci când familia ei și, în special, mama vor fi în impas.

            În schimb, Ioana Popescu (Oana Cârmaciu) este medic rezident și cea mai mare realizare a Elenei Popescu. A fost tot timpul premiantă și ambițioasă. A intrat la medicină, a luat examenul de rezidențiat (prima pe țară la specializarea pediatrie) și acum are și un job: de după-masă până seara târziu unde are grijă de un copil foarte bolnav.

            Robert este anul 3 la rezidențiat la Cardiologie și lucrează la spitalul unde este internată Ștefania. Provine dintr-o familie de doctori, este un om dedicat carierei, a fost colegul de facultate al Ioanei și treptat a devenit iubitul ei. Considerã ca Ioana este femeia potrivitã pentru el, din toate punctele de vedere.

            Iulia Popescu (Ana Crețu) Vrea să fie designer vestimentar, visează la Săptămâna Modei de la Milano, Paris, Londra dar nu face nimic pentru a-și urma visul. Nu intră la facultate, nu se angajează nicăieri... mereu are planuri mărețe care nu se vor împlini niciodată dacă nu se trezește și nu vede realitatea. E o adolescenată debusolată care încă își caută un drum în viață.

            Gheorghe Apetrei (Cristi Iacob) este general în rezervă. Cu un caracter riguros, dur, perfectionist, de când a intrat în rezervă își consideră fiul un soldat care trebuie instruit, verificat, pedepsit. Fiului său, Octavian Apetrei (Tudor Roșu), i se spune că s-a născut pentru a fi general și că e singurul care va duce mai departe cariera tatălui său. Din păcate nu are înălțimea necesară pentru a se înscrie la Liceul Militar, însă tatăl său va căuta o soluție pentru asta și va insista să facă doar ce îi spune el.

Povestea familiei Popescu va putea fi descoperitã de cãtre telespectatori în cadrul celui mai nou proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1, Sacrificiul, care va avea premiera în aceasta toamnã. Serialul, ce urmează a fi difuzat în toamna acestui an, este un „family drama” cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.

Subiecte în articol: Sacrificiul ruxandra ion
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri