Reprezentanţii Cartel Alfa susţin că ”reforma fiscală propusă de actuala coaliţie de guvernare a provocat o mare incertitudine în ceea ce priveşte relaţiile de muncă” şi afirmă că au semnale potrivit cărora angajatorii evită majorarea brutului angajaţilor, până la clarificarea legislativă. În plus, Cartel Alfa solicită dezbaterea în Parlament şi adoptarea modificărilor la Codul fiscal, înainte de adoptarea bugetului de stat pentru 2018. “Până şi reprezentanţii unor instituţii cu capital de stat, din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, ca de exemplu Loteria Română, nu doresc să îşi asume decizia măririi salariilor brute. Este o nesiguranţă generală, determinată de posibilitatea declarării ulterioare a părţii din actul normativ cu transferul fiscal ca neconstituţionale, ceea ce va determina dificultăţi, odată salariile brute mărite, pentru revenirea la situaţia iniţială”, arată Cartel Alfa. Potrivit sursei citate, “încasările la cele două fonduri contributive, CAS şi CASS vor fi grav afectate, în condiţiile în care angajatorii nu vor face transferul de contribuţii, apelând la alte metode de menţinere a venitului net, care nu sunt supuse contribuţiilor ci doar impozitului”.