Jurnalul.ro Timp liber Antonia și Carla’s Dreams, Fuego, Angela Buciu și Adele vin, sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”

Antonia și Carla’s Dreams, Fuego, Angela Buciu și Adele vin, sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”

Muzică bună cântată live, vedete adevărate și multă veselie și în această sâmbătă, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”. Va fi o seară senzațională care se va deschide cu un nou moment special, ce o va avea ca protagonistă pe cunoscuta interpretă de muzică ușoară Eva Kiss, venită special din Danemarca să cânte la “Te cunosc de undeva!”, alături de Florin Ristei și FreeStay. Care sunt refrenele pe care Eva Kiss a ales să le interpreteze alături de acești băieți talentați și ce va spune ea referitor la viața pe care o duce departe de țară, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă seara.

 

Și în această ediție, transformările propuse de ruleta personajelor pentru cei zece talentați concurenți vor fi una și una. Misha va cânta muzică populară pentru prima dată în viața ei și o va imita, în premieră la “Te cunosc de undeva!”, pe interpreta Angela Buciu, Amna va trebui să treacă peste inhibiții și să urce pe scenă foarte sumar îmbrăcată, ca să se transforme în Fergie, în timp ce Dorian Popa va fi pentru o seară Fuego, un artist care are un loc foarte important în inima sa.

Dima Trofim îl va readuce pe scena show-ului pe Justin Timberlake, iar din această ipostază va face și o spectaculoasă demonstrație de dans, Adina Răducan va fi una dintre cele mai elogiate voci ale acestui secol, Adele, pe când Șerban Copoț va cânta și dansa în travesti ca  Loalwa Braz, solista trupei Kaoma.

Nico va fi austriacul Herwig Rudisser, vocalistul formației Opus, și va cânta unicul său hit, “Live is Life”, Lucian Ionescu se va dezlănțui pe scena de la “Te cunosc de undeva!”, în rolul lui David Lee Roth, în timp ce perechea artistică a acestui sezon, Maria Buză și Pepe, va executa un featuring proaspăt între o frumusețe… la vedere, Antonia, și o față îndrăgită, dar complet necunoscută de sub machiajul care l-a făcut celebru, Carla’s Dreams.

Pentru acest rol, Pepe spune că a învățat peste 20 de bancuri cu moldoveni. Dacă se va folosi într-adevăr de ele pentru această transformare, rămâne de văzut.

Cine va reuși cea mai bună transformare a serii, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 20.00, în cea de-a cincea ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!” din acest sezon.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri