Jurnalul.ro Ştiri Vremea Anunț de la meteorologi! Vreme caldă în aproape toate regiunile țării

Anunț de la meteorologi! Vreme caldă în aproape toate regiunile țării

Meteorologii au emis prognoza meteo pentru săptămâna 19-25 august. În mare parte din ţară se anunţă vreme călduroasă, dar sunt şi regiuni unde se vor înregistra ploi abundente, însoţite de descărcări electrice.

PROGNOZA METEO DUMINICĂ, ÎN ŢARĂ

Vremea se va menţine călduroasă în special în jumãtatea de sud a ţãrii, unde indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Îndeosebi dupã-amiaza şi noaptea, vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice, intensificãri de scurtã duratã ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, pe arii relativ extinse la munte şi local în regiunile sudice, estice şi centrale. Izolat se va semnala grindinã. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantitãţi de apã ce vor depãşi local 20 l/mp şi punctiform 30...40 l/mp. În restul teritoriului astfel de fenomene vor fi posibile doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 şi 34 de grade, iar cele minime între 12 şi 23 de grade.

LA BUCUREŞTI, vremea va fi călduroasă, dar uşor instabilã. Cerul va fi variabil, însã dupã-amiaza şi la începutul nopţii va creşte probabilitatea pentru înnorãri accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperatura maximã va fi de 33...34 de grade, iar cea minimã de 18...20 de grade. Indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi.

PROGNOZA METEO LUNI

Vremea va fi în continuare călduroasă în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va avea înnorãri temporar accentuate şi, mai ales dupã-amiaza şi noaptea, vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului la deal şi la munte, precum şi în regiunile sud-vestice şi pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar izolat se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate şi va cãdea grindinã. Temperaturile maxime, în scădere uşoarã faţã de cele din ziua precedentã în sud, se vor încadra între 25 şi 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 13 şi 21 de grade. Cu totul izolat, indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi în Banat, sud-vestul Olteniei şi Muntenia.

Subiecte în articol: vreme calda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri