Aproape jumătate din personalul Spitalului Județean Suceava mai este în activitate. În acest context, cadrele medicale aflate în autoizolare ar putea reveni la serviciul înaintea expirării celor 14 zile.
Aproximativ 50 la sută din personalul Spitalului Județean Suceava este în activitate a transmis, duminică, managerul interimar al spitalului, Florin Filip.
„Cred că 50 la sută este o estimare optimistă. Din păcate, în fiecare zi vin rezultate și așteptăm rezultate care să ne confirme dacă nu cumva și alți colegi au fost infectați. În momentul de față, aproape de 50 la sută suntem în activitate”, a declarat Florin Filip, pentru MEDIAFAX.
Managerul a dat asigurări că în toate secțiile pacienții vor fi consultați și tratați de medici, iar acolo unde nu există niciun doctor vor veni colegi din secții cu specializări apropiate.
„Nu există nicio secție în care să nu fie văzuți pacienții sau să nu se scrie medicația. Acolo unde au fost patru medici, acum mai este unul singur sau vine un coleg dintr-o altă secție.” - a mai spus Filip.
În acest context, a fost emisă o dispoziție prin care cadrele medicale care nu pun probleme în auto-izolare să revină la serviciu înaintea expirării celor 14 zile.
„A fost emisă o dispoziție, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, cu ultimele recomandări, prin care atenționăm colegii că în perioada imediat următoare, acea parte din personalul medical care nu mai pune probleme de izolare să fie chemată din nou la serviciu. Se va face o analiză punctuală pe fiecare caz și împreună cu DSP Suceava și DSP Iași, vom face acest lucru pentru că avem nevoie de personal medical care să îngrijească pacienții”, a mai declarat managerul.
(sursa: Mediafax)