Jurnalul.ro Ştiri Locale Asistentă din Filiași, unde a fost primul român ucis de coronavirus din România, confirmată pozitiv

Asistentă din Filiași, unde a fost primul român ucis de coronavirus din România, confirmată pozitiv

O asistentă din Filiași, acolo unde s-a înregistrat primul român ucis de coronavirus în România, a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus, după ce a stat în izolare mai mult de două săptămâni. Duminică, femeia a fost la serviciu, după care s-a simțit rău și a fost dusă la spital.

Asistenta de la Urgenţa Spitalului Filiaşi a fost diagnosticată miercuri cu noul coronavirus. Este al doilea cadru medical de aici care a luat boala.

Asistenta a stat în izolare acasă din 18 martie, după ce unul dintre pacienţii care a ajuns la Urgenţe a fost diagnosticat cu infecţie cu noul coronavirus.

Duminică, asistenta a mers la serviciu, iar la intrarea în tură şi-a făcut un test rapid, cumpărat de autorităţile locale, iar rezultatul a fost pozitiv.

Conducerea spitalului a trimis-o acasă, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul oraşului Filiaşi, Ilie Costeluş, iar femeia a rămas în autoizolare. Apoi, a început să aibă simptome ale infecţiei și a ajuns cu o ambulanţă la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova, iar rezultatul testului efectuat de medicii de aici a arătat că are Covid-19.

Autorităţile locale au cumpărat 40 de teste rapide, iar la intrarea în tură, angajaţii de la Compartimentul Primiri Urgenţe se pot testa.

„Având în vedere că s-a schimbat metodologia de lucru şi faptul că testul numărul 2 şi testul numărul 3 din zilele a treisprezecea şi a paisprezecea nu se mai efectuau, împreună cu managementul spitalului, cu conducerea Primăriei Filiaşi şi toate forurile am luat decizia de a se cumpăra teste rapide care se pot folosi la cererea fiecărui angajat. Nimeni nu este obligat să folosească aceste teste, însă e recomandat să le folosească pentru a se vedea starea de sănătate a fiecăruia în condiţiile în care sunt supuşi la un risc maxim de a fi infectaţi cu acest virus", a declarat, pentru MEDIAFAX, Ilie Costeluş.

Asistenta medicală este al doilea cadru medical de la urgenţa spitalului Filiaşi diagnosticată cu noul Covid-19, după ce, în urmă cu o săptămână, un medic de aici a fost internat în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova.

Primul român ucis de coronavirus pe teritoriul României a fost un bărbat din Filiaşi. Bărbatul de 67 de ani revenise în ţară în data de 6 martie din Franţa. Acesta suferea de cancer în fază terminală şi s-a întors în România cu o cursă aeriană. 12 zile mai târziu, a ajuns la urgenţa Spitalului Filiaşi pentru că se simţea rău și a fost diagnosticat cu noul coronavirus.

Mediafax

Subiecte în articol: asistenta coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri