Jurnalul.ro Ştiri Externe Atacatorul lui Paul Pelosi primește închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate

Atacatorul lui Paul Pelosi primește închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate

de Redacția Jurnalul    |   

Bărbatul care a pătruns în casa fostei președintă a Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, și i-a atacat soțul cu un ciocan a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate, relatează BBC.

David DePape a fost, de asemenea, condamnat pentru acuzații federale în luna mai, ceea ce i-a adus o pedeapsă de 30 de ani de închisoare, care va fi executată simultan.

Un juriu din San Francisco l-a găsit pe DePape vinovat de răpire, tâlhărie de gradul întâi și reținere ilegală a unui bătrân. În urma atacului, Paul Pelosi, în prezent în vârstă de 84 de ani, a stat în spital timp de șase zile cu craniul fracturat și alte răni.

Într-o declarație făcută după pronunțarea sentinței, familia Pelosi a afirmat că „s-a făcut dreptate”.

„De la spargerea violentă și strigătele «unde este Nancy?» de acum doi ani, nu trece o zi fără să ne gândim la acest atac devastator, la trauma generată de acesta - sau la posibilitatea unor atacuri viitoare”, a transmis familia.

Membrii acesteia au adăugat că speră ca sentința să transmită mesajul „că violența politică împotriva oficialilor aleși sau a membrilor familiilor acestora nu va fi tolerată”.

Un avocat al lui DePape a declarat că intenționează să facă apel împotriva hotărârii de marți.

„A fost un final cu adevărat tragic pentru o poveste tragică”, a declarat avocatul Adam Lipson după audiere.

Lipson a făcut presiuni nereușite asupra judecătorului pentru a pronunța o sentință mai blândă, susținând că DePape suferea de probleme de sănătate mintală și de izolare, lucru care, în opinia sa, îl făcea vulnerabil la propagandă.

Judecătorul Harry Dorfman a refuzat, spunând că nu simte simpatie pentru DePape.

„Simt simpatie pentru victima acestui caz, care este norocoasă să fie în viață”, a declarat judecătorul Dorfman în timp ce pronunța sentința. „Intenția mea este ca domnul DePape să nu iasă niciodată din închisoare, să nu poată fi eliberat condiționat”, a adăugat el.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: paul pelosi atacator inchisoare pe viata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri