Un podeț de lemn s-a prăbușit ieri, în județul Prahova, rănind 20 de persoane. Printre cei care au avut nevoie de îngrijiri medicale se află o femeie gravidă și, culmea, unul dintre candidații la Primărie, care este și viceprimar de două mandate, deci ar fi trebuit să știe de pericol. Primarul și viceprimarul se acuză acum reciproc pentru incident, dar există și o teorie a conspirației.
În România sunt 2.861 de comune, reprezentând aproape 90% din suprafața totală a țării, iar numărul podurilor și podețelor cu probleme este aproximativ tot același. Lipsa investițiilor în unele localități și lucrările prost făcute în altele încep să-și arate efectele. Fie că sunt podețe pentru circulația pietonală sau poduri pentru autovehicule, în toată țara există pericole clare de prăbușire, pe care unele primării le-au și afișat pe panouri, dar le lasă în continuare așa cum sunt. Incidentul care a avut loc ieri în comuna Plopu din județul Prahova este doar unul dintre miile de exemple ale delăsării. Un pod de lemn s-a prăbușit în timpul unui miting electoral, iar peste 20 de persoane au fost rănite, inclusiv candidatul PSD, Marin Teodor, actual viceprimar al comunei.
Lupta politică și teoria conspirației locale
Primarul comunei Plopu, Adrian Bălănescu, spune că puntea prăbușită nu era grav avariată, iar incidentul a fost cauzat de numărul mare de persoane care au trecut simultan. „Din nefericire, azi, în jur de 30-40 de persoane au trecut concomitent și a cedat sub greutate. Am făcut mai multe solicitări la Consiliul Județean, pentru reparația acestei punți, dar nu am reușit să ducem la bun sfârșit această investiție, din lipsă de fonduri", a declarat edilul. Polițiștii vor verifica legalitatea construcției podețului care s-a prăbușit în timp ce membrii staff-ului de campanie al PSD încercau să-l traverseze. Localnicii spun că s-au făcut doar reparații superficiale în ultimii 15 ani și se așteptau ca podețul să cedeze la un moment dat. Primarul PNL nu dă vina doar pe lipsa fondurilor și a interesului Consiliului Județean, ci și pe contracandidatul de la PSD, care a fost victimă a accidentului, spunând că acesta ar fi trebuit să știe care este starea podețului, fiind la al doilea mandat de viceprtimar. La rândul lui, viceprimarul arată cu degetul către primar, care n-a investit în consolidarea podețului. Dar există deja și o teorie a conspirației: unii locuitori ai comunei cred că viceprimarul și staff-ul PSD ar fi trecut intenționat pe acel podeț, știind că va ceda sub greutatea a 40 de oameni. Miza ar fi electorală, pentru că o astfel de pățanie îi poate strica imaginea adversarului politic, la fix o săptămână înainte de alegeri.
Cei mai mulţi primari se scuză pentru lipsa lucrărilor de reabilitare a podurilor și podeţelor, dând vina pe Consiliile Judeţene care nu le-au aprobat bugetele, mai ales dacă diferă culoarea politică între conducerea CJ-urilor și cea a primăriilor.
„Podețul a fost reabilitat acum trei ani, de firma unui apropiat al primarului. Este foarte circulat acel podeț. Zicea primarul că am jucat hora unirii, dar este imposibil așa ceva. Eu am întreținut acel podeț, am pus scânduri pe el, iar acum trei ani a fost sudat de acea firmă care aparține fratelui unui fost consilier. Primarului i-am spus că trebuie să se investească în refacerea podețului. Este nevoie de 15.000-20.000 de lei, bani care pot fi luați și din bugetul local, nu e nevoie de Consiliul Județean. Dar el decide totul singur și dă afară pe toți cei care nu vor să facă ce zice el”, spune Marin Teodor, viceprimarul comunei Plopu.