Jurnalul.ro Editoriale Atenție la bicicliștii trădători!

Atenție la bicicliștii trădători!

de Dan Constantin    |   

Sezonul protestelor se reia, motivul fiind propunerile ministrului care ar tăia unghiile procurorilor. În Piața Victoriei s-au adunat duminică sute de oameni, bănuim procurori sau din familiile acestora, nemulțu­miți că șefii lor nu vor mai fi numiți de președinte sau că nu se mai pot transfera pe funcții de judecători. Mulți ,,rezistenți” veniseră la întâlnire pe biciclete, pe pistele trasate de primarul Oprescu, ținta unor proteste în timpul mandatului tocmai pentru acțiunea respectivă. Acum, o nouă generație de bicicliști este pusă pe roți cu vaucere date de Gabriela Firea. Bicicliștii din piață strigau de zor ,,ciuma roșie”, ca semn de mulțumire. Este, așadar, greu de simțit motivul real care îi reunește pe protesta­tarii de duminică. 
După vizita lui Macron credeam că vor ieși cu zecile de mii pe străzi cei vizați de lupta președintelui francez cu dumpin­gul social. Solidaritatea cu familia extinsă Kovesi putea fi îmbinată cu un mesaj explicit către preșe­dintele Iohannis de a respinge reducerea deplasării în străinăta­te a lucrătorilor români. La fel, un motiv de protest demn să pună în mișcare bicicliștii cu nivel intelectual și educație atestate fără plagiat era să fie, dar n-a fost încă, expatrierea profiturilor companiilor multinaționale. Nici nivelul redevențelor la zăcămin­tele naturale nu a băgat pedale; în schimb, scoaterea Inspecției Judiciare din CSM și reducerea posibilității de a fi anchetat sau judecat de o fătucă sau de un imberb de nici 25 de ani i-au suit în șa pe bicicliștii noștri. 
Cred că nici Pieleanu nu poate distinge motivele reale care pot pune pe roate un protest. În România, așa cum s-a format exercițiul cititului printre rânduri, o specialitate nouă ar fi cititul printre spițe. Vrem în Schengen, dar nu admitem infor­matizarea circulației turistice; dorim autostrăzi, dar respingem supraaciza la carburanți; nu acceptăm supraaglomerarea din pușcării, dar respingem modifi­carea Codului Penal și sancționa­rea magistraților abuzivi. Până nu legăm supărarea de motivele ei reale, de cauze și tensiuni economice, în primul rând, ne plimbăm pe o bicicletă fără lanț, dând din picioare și din trompe­tă, constatând că zburăm de trei luni și e tot Belgia. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri