TOKYO – Premierul japonez Fumio Kishida a supraviețuit alegerilor generale din 31 octombrie, care au avut loc la doar câteva săptămâni după sosirea sa în funcție drept noul lider al națiunii. Pierzând doar 15 locuri, Partidul Liberal Democrat a evoluat mai bine decât se aștepta și va menține o majoritate confortabilă în Camera Reprezentanților, cu 261 din 465 de locuri.
Relativ perdant a fost cel mai mare partid de opoziție, Partidul Constituțional Democrat, care a pierdut 13 locuri, rămânând doar cu 96. A avut rezultate mai proaste decât se prevedea, în ciuda faptului că și-a coordonat selecția candidaților și cu alte partide de opoziție.
Un câștigător major a fost Partidul Restaurației (Nippon Ishin no Kai), care a câștigat 30 de locuri și acum deține 41, devenind al treilea partid ca mărime din Parlament, după LDP și Democrații Constituționali. A atras alegători care critică gestionarea de către LDP a crizei COVID-19, dar care sunt reticenți în a sprijini democrații constituționali, din cauza cooperării lor cu Partidul Comunist în timpul campaniei electorale.
Kishida pare să fi beneficiat de o scădere fortuită a ratei de infectare cu COVID-19. Predecesorul său imediat, Yoshihide Suga, nu a fost atât de norocos. La sfârșitul lunii august, media de șapte zile a cazurilor noi din Japonia a crescut vertiginos la cel mai înalt nivel de la începutul pandemiei, depășind 25.000 în săptămâna din 23 august. La începutul lunii septembrie, Suga și-a anunțat demisia.
De atunci, însă, noile infecții au scăzut rapid, media pe șapte zile scăzând sub 270 până în ziua alegerilor. Experții încă nu au căzut de acord asupra tuturor factorilor care stau la baza acestei schimbări dramatice, dar o creștere a ratei de vaccinare de la 40% la 70% în aceeași perioadă de două luni a ajutat cu siguranță. Oricare ar fi explicația completă, Kishida a fost norocos.
Dar Kishida a reușit și să-i îndepărteze pe democrații constituționali prin adoptarea unei platforme economice mai de stânga. În timpul campaniei, el a promis că va pune un accent deosebit pe redistribuirea veniturilor și că va înlocui abordarea neoliberală predominantă cu ceea ce el numește „noul capitalism”. Aceste promisiuni au respins afirmația democraților constituționali conform căreia politicile trecute ale LDP sub prim-miniștrii Shinzo Abe și Suga au mărit decalajul de venituri.
Partidul Restaurației a reușit totuși să umple o parte din golul de centru-dreapta, criticând accentul pus de Kishida pe redistribuție și argumentând că ceea ce are nevoie țara sunt cu adevărat reforme structurale pentru a stimula rata de creștere.
Acum că Kishida și PLD au superioritatea, marea întrebare care rămâne este ce va însemna „noul capitalism” în practică. Semnalele de debut nu sunt de bun augur. Prima decizie politică concretă a lui Kishida a fost să plătească 100.000 yeni (878 USD) fiecărei persoane cu vârsta de 18 ani sau mai puțin. Și, deși acest program conține o prevedere de testare a mijloacelor (cu privire la venitul gospodăriei), plafonul este atât de mare, încât 90% din toți minorii japonezi se califică.
Apoi, ca răspuns la criticile previzibile conform cărora plățile de numerar vor crește doar economiile gospodăriilor, mai degrabă decât consumul, Kishida a declarat că jumătate din beneficiu ar veni sub formă de cupoane de cumpărături. Dar această schimbare cu greu garantează creșterea consumului gospodăriei, deoarece cupoanele pot pur și simplu înlocui numerarul care va fi apoi economisit.
În cele din urmă, deși este lăudabil scopul lui Kishida de a ajuta părinții care lucrează, metoda aleasă este greșită. Mai rău, o altă inițiativă luată în considerare ar subvenționa (prin reducere de impozit) firmele care cresc salariile în anumite condiții. Astfel de stimulente pot trage în sus salariile și ocuparea forței de muncă, dar nu reprezintă cel mai eficient mod de a atinge acest obiectiv.
O abordare mai sensibilă ar fi concentrarea pe creșterea mobilității lucrătorilor pe piața muncii. Aceasta începe cu desființarea structurii de plăți amânate (creșterea indemnizației de concediere odată cu titularizarea) și a salariilor de vechime în muncă (cu titularizare), împreună cu asistența financiară pentru recalificarea lucrătorilor la mijlocul carierei. Mai mult, cel mai bun mod de a crește productivitatea și salariile pe termen lung este de a dedica mai mult din programa de liceu disciplinelor STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) și de a desființa sistemul de stabilire, la momentul examenului de admitere, a specializărilor universitare.
O altă idee pe care guvernul lui Kishida a susținut-o este aceea de a subvenționa angrosiştii de petrol atunci când prețul cu amănuntul la benzină atinge un anumit prag (în jur de 170 ¥ pe litru). Dar acesta aduce exact cu tipul de subvenție pentru combustibil pe care majoritatea economiștilor îl detestă. De obicei, se întâlnesc astfel de politici în economiile emergente și în curs de dezvoltare, unde acestea sunt menite să cumpere sprijinul politic al familiilor cu venituri mici. Odată introdus, programul, cu toate ineficiențele sale, va fi periculos din punct de vedere politic, putând oricând să se inverseze. O alternativă mai bună este abordarea standard, de manual, de a oferi sprijin direcționat doar familiilor cu venituri mici și afacerilor esențiale.
Indicatorii timpurii sugerează că noul capitalism al lui Kishida este de fapt un vechi socialism simplu. Asta nu va servi bine Japoniei. Economia are nevoie de reforme structurale pentru a sprijini dezvoltarea acesteia, și nu subvenții care doar vor distorsiona piețele.
Takatoshi Ito, fost viceministru adjunct al finanțelor japonez, este profesor la Școala de Afaceri Internaționale și Publice de la Universitatea Columbia și profesor principal la Institutul Național de Studii Politice din Tokyo.
Copyright: Project Syndicate, 2021.www.project-syndicate.org
Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol, ClubEconomic