Jurnalul.ro Ştiri Locale Surprins cu ATV-ul pe pârtie, la Predeal

Surprins cu ATV-ul pe pârtie, la Predeal

de Redacția Jurnalul    |   

Un individ a fost surprins cu ATV-ul pe o pârtie din Predeal, printre turiștii aflați la schi. Bărbatului i s-a părut foarte normal să se deplaseze pe acolo.

Un bărbat a fost surprins cu ATV-ul pe pârtia Cocoșul din Predeal, informează Jandarmeria.

A fost amendat de către jandarmi cu 2.000 de lei.

„Aflată în serviciu de patrulare în zona pârtiilor Cocoșul și Subteleferic din Predeal, patrula de jandarmi a surprins un bărbat care se deplasa cu un ATV chiar pe pârtia de schi, punând astfel în pericol siguranța și integritatea schiorilor. Jandarmii s-au deplasat de urgență și i-au solicitat acestuia să parcheze vehiculul la marginea pârtiei, pentru a-i proteja pe schiori și i s-a cerut o explicație privind motivul pentru care se deplasa cu atâta nonșalanță chiar pe pârtie, în condițiile în care la momentul acela se aflau multe persoane la schi. Nu mică le-a fost mirarea jandarmilor să descopere că acestuia i se părea ceva foarte normal să se deplaseze pe acolo, simțindu-se probabil mai în siguranță decât într-o zonă neamenajată. Având în vedere starea de fapt, jandarmii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 lei în conformitate cu prevederile HG 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreținerea și exploatarea pârtiilor și traseelor de schi pentru agrement. Să fie inconștiență, să fie ignoranță, să fie necunoașterea legii în acest caz, nu putem aprecia noi, dar ce putem afirma cu tărie, este faptul că nu manifestăm toleranță pentru astfel de gesturi. Reamintim turiștilor ca accesul sau circulația pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement cu automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul este interzisă!”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Luiza Dănilă.

Pârtia Cocoșul este o pârtie cu un grad mediu de dificultate și o lungime de 2250 de metri.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: atv partie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri