Jurnalul.ro Ştiri Politică AUR vrea să aducă la Cotroceni un lider naționalist puternic

AUR vrea să aducă la Cotroceni un lider naționalist puternic

de Redacția Jurnalul    |   

AUR a adoptat în cadrul congresului de la Alba Iulia strategia politică pentru anul 2024. AUR își propune să câștige încrederea cetățenilor și să aducă la Cotroceni „un lider puternic, dedicat valorilor suveraniste și capabil să reprezinte demn interesele naționale în plan extern”.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat sâmbătă, 2 decembrie, Congresul Extraordinar al partidului în cadrul căruia au fost adoptate o serie de rezoluții și au fost completate structurile de conducere ale partidului. La eveniment au participat 555 de delegați din toate județele țării.

În cadrul discursului susținut în fața delegaților prezenți, Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a declarat că mișcarea din jurul AUR trebuie să preia guvernarea cu ajutorul românilor în 2024.

„Eram aici acum 4 ani, pe 1 decembrie, la Alba Iulia, când am lansat partidul împreună cu fratele George Simion și v-am spus celor care ați fost prezenți la acea vreme că ori facem politică pe reperele pe care ni le-am pus în statut și pe drapel: familie, națiune, credință și libertate, ori mai bine nu începem, pentru că vom dezamăgi extraordinar de mult și pentru că vom irosi ultima șansă de renaștere națională, de ridicare a acestui popor din genunchi și de transformare a statului român în unul care să conteze la nivel planetar. Ați înțeles atunci pentru că pe mulți va revăd și azi aici și pentru că știu ce au însemnat cei 4 ani de luptă, de jertfă, de renunțări, de frustrări, de lacrimi, de scrâșnet din dinți, de cheltuieli. Știu foarte bine. (…) Această mișcare trebuie, este obligatoriu să preia guvernarea cu ajutorul românilor în 2024. Nu mai avem timp la viteza cu care cei de la București, de la guvernare, PSD-PNL ajutați de UDMR cel mai adesea, răspund la ordinele din afară împotriva intereselor naționale sau lucrează de la sine putere în răspăr cu interesul nostru, al fiecăruia. Viteza aceasta este mult prea mare. În câțiva ani, dacă vor rămâne la putere, praful și pulberea se va alege de România și nu va mai exista speranță, nu va mai există energie care să poată duce mișcarea noastră acolo unde îi este locul și să facă ce a promis pentru români”, a spus liderul senatorilor AUR.

În discursul său, Călin Matieș, senator AUR de Alba, a spus că este momentul să redăm României locul de cinste în Europa, să redăm românilor locul de cinste în Uniunea Europeană.

„Spunea ieri George Simion că se vor inventa minciuni, vor încerca să ne dezbine, dar uniți sub cei 4 piloni: familie, credință, libertate și iubirea de țară și popor nu cred că cineva o să reușească să dezbine acești oameni frumoși care au venit de aproape și de departe. Să le arătăm românilor că țara asta poate fi guvernată de noi, de români, și că putem fi cinstiți, fără blaturi, fără lucruri ascunse care se fac în spatele poporului român”, a spus Călin Matieș.

„Pe parcursul lucrărilor Congresului au fost prezentate și rezultatele Caravanei Medicale AUR, la eveniment luând parte și unul dintre beneficiarii serviciilor medicale asigurate în cadrul Caravanei. Davidoiu Nicolae din orașul Băbeni, județul Vâlcea, născut în 1944, le-a spus celor prezenți că AUR, prin spitalul mobil aduce speranta pentru multi români care au nevoie de consultatii, de atentia unui medic. De asemenea, a fost prezentă și Gabriela Sadovschi, din Suceava, cea care și-a prezentat povestea și a arătat că în timp ce PSD și PNL au ignorat complet românii, AUR a venit în ajutorul acestora, a celor care nu au avut acces la un medic de ani buni sau chiar toată viață”, potrivit comunicatului.

Cristina Butură, coordonator Caravana Medicală AUR, a dat citire strategiei de propagandă politică a AUR pentru anul 2024 care vizează continuarea activităților derulate în cadrul Caravanei Medicale în parteneriat cu Asociația Medici pentru Satele Țării și crearea unor noi programe de sprijinire a populației pentru un stil de viață sănătos. Strategia pentru anul 2024 se va concentra pe consolidarea și extinderea acestei inițiative, subliniind angajamentul continuu față de sănătatea și bunăstarea cetățenilor. Serviciile derulate în baza Strategiei de Propagandă se vor diversifica pentru acoperirea altor domenii deficitare și pot cuprinde programe de sprijinire a populației pentru acces la activități sportive sau facilitarea accesului la programe culturale sau educative.

Prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea, a prezentat în cadrul Congresului strategia de propagandă politică a AUR de susținere a producătorilor români în 2024. Potrivit acestuia, AUR își propune să sprijine producătorii autohtoni și afacerile românești prin implementarea unor politici economice care să promoveze dezvoltarea și prosperitatea în interiorul țării. Acesta a arătat că în 2022 România a încheiat anul cu un deficit comercial de peste 34 de miliarde de euro. Mare parte din acest deficit comercial se datorează consumului din surse externe a produselor de consum curent, chiar și produse alimentare. Având în vedere importanța sprijinirii afacerilor românești, a producătorilor autohtoni și a specialiștilor din România, AUR propune o Strategie de propagandă politică pentru anul 2024 orientată spre consolidarea și extinderea inițiativelor politice și legislative de susținere a producătorilor români și inițiativei private.

Vicepreședintele AUR, Valeriu Munteanu, a prezentat celor peste 500 participanți la congres Rezoluția cu titlul „Anul electoral 2024 – între suveranism și suveranitate”. Această rezoluție a fost adoptată având în vedere importanța anului 2024 pentru destinul țării noastre, în care România va fi martoră a unui exercițiu democratic complex, ce va cuprinde alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale, și având în vedere misiunea AUR de a câștiga toate aceste alegeri în numele poporului român suveran.

În privința alegerilor europarlamentare, AUR își propune să obțină un mandat clar și puternic în Parlamentul European, pentru a reprezenta vocea fermă a poporului român în cadrul Uniunii Europene, pledând pentru suveranitate și interesele naționale. Referitor la alegerile locale, AUR își propune să câștige un număr important de primării, consilii județene și locale, pentru a implementa politici eficiente la nivel local și pentru a construi o administrație eficientă și responsabilă față de cetățeni.

„Un punct important al rezoluției se referă la alegerile parlamentare de anul viitor. AUR vizează obținerea unei majorități parlamentare solide, bazată pe principiile suveranității, justiției sociale și responsabilității față de popor. AUR se angajează să promoveze legi și politici care să consolideze statul de drept și să asigure dezvoltarea durabilă a României. Nu în ultimul rând, în privința alegerilor prezidențiale, AUR își propune să câștige încrederea cetățenilor și să aducă la Cotroceni un lider puternic, dedicat valorilor suveraniste și capabil să reprezinte demn interesele naționale în plan extern”, se menționează în comunicat.

În cadrul Congresului Extraordinar AUR, s-a decis formarea Comisiei Naționale pentru Minorități, care va fi coordonată de Timotei Onoriu. Acesta a afirmat că, aflându-ne în Alba Iulia, un loc încărcat de istorie și simbolism, discutăm un subiect mereu sensibil – cel al minorităților. „Ca români, ne mândrim cu diversitatea culturală și etnică, iar eu, ca etnic rom de confesiune creștin evanghelic, sunt onorat să coordonez eforturile partidului în promovarea drepturilor și integrării minorităților în societatea noastră”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri