Jurnalul.ro Sport Sporturi Australian Open 2018. Irina Begu, calificare după o revenire SENZAȚIONALĂ

Australian Open 2018. Irina Begu, calificare după o revenire SENZAȚIONALĂ

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a învins-o pe rusoaica Ekaterina Makarova (favorita nr 31), cu 3-6, 6-4, 8-6, luni, la Melbourne, în primul tur al turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Irina Begu (27 ani, 40 WTA) s-a impus la capătul unui meci care a durat trei ore şi un minut. Fiecare jucătoare a avut câte 2 aşi şi 5 duble greşeli, Makarova a avut mai multe lovituri direct câştigătoare (30-22), dar a comis şi mai multe erori neforţate.

Begu are acum 2-1 în meciurile directe cu Makarova (29 ani, 33 WTA). Begu a câştigat cu 6-4, 6-4 în 2014 în optimi la Moscova, iar Makarova a învins în 2015 în sferturi la Washington, cu 6-4, 2-6, 6-1.

Românca şi-a asigurat un cec de 80.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA. În turul secund, Begu o va înfrunta pe croata Petra Martic, victorioasă cu 7-6 (5), 6-3. Martic a obţinut victoria, cu 6-4, 4-6, 6-3 în singurul meci direct, din 2012, în Fed Cup, în Israel.

 

Subiecte în articol: irina begu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri