Dacă 2020 este un an compromis și este greu de crezut că acest sezon s-ar putea relua, organizatorii marilor turnee caută deja soluții pentru anul viitor. Astfel, primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, ar putea avea o desfășurare cu totul și cu totul specială. „Atât timp cât pandemia nu va fi definitiv eradicată, nu ne putem permite să riscăm să avem spectatori în tribune, dar turneul trebuie să aibă loc. Însă și sportivii trebuie protejați unii de alții”, au declarat organizatorii AO.
Deși nu s-a anunțat oficial, nu se va mai juca tenis în 2020. Până acum, din