Voiculescu spune că a ales să vorbească despre aceste probleme acum, pentru ca guvernanţii să nu spună la sfârşitul anului că nu au ştiut despre ele.
Profesorul Dan Voiculescu scrie pe blogul personal că România se confruntă anul acesta cu provocare importantă.
”Este vorba de neimplementarea condiționalităților ex-ante până la 31 decembrie 2016 care va pune o presiune uriașă pe bugetul de stat. Prin aceste condiționalități, fiecare stat membru UE garantează existența condițiilor prealabile necesare pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene structurale și de investiții”, a scris Dan Voiculescu pe blog.
Potrivit profesorului, ”marile proiecte aprobate de Comisia Europeană dar neterminate în perioada de programare 2007-2013 trebuie obligatoriu finalizate fie prin procesul cunoscut sub denumirea de fazare, fie din resurse financiare proprii care, în mare, provin tot din bugetul de stat, deoarece beneficiarii sunt autorități publice sau companii de stat”.
”În caz contrar, există un risc major în implementarea fondurilor structurale și de investiții pentru perioada 2014-2020.
P.S.: Am vrut astfel să mă asigur că acest risc se știe de acum, din ianuarie 2016 și nu va ajunge să fie, în decembrie 2016, o nouă tristă constatare”, încheie Dan Voiculescu.
În perioada 2014-2020, România va beneficia de o alocare totală de circa 28 de miliarde de euro din fondurile structurale și de coeziune și FEADR. Din această sumă, 21 de miliarde de euro vor fi alocate programelor operaționale finanțate din fonduri structurale, iar 7,5 miliarde vor reveni Programului Național de Dezvoltare Rurală.