Trei articole din Legea privind alegerea președintelui României, dar și un articol din Legea privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților riscă să fie lovite de neconstituționalitate, întrucât conțin anumite condiționalități care încalcă dreptul fundamental de a alege și de a fi ales. Descoperirea a fost făcută, în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, cu doar două săptămâni înainte de primul tur de scrutin, de către instituția Avocatului Poporului. Renate Weber a sesizat, în acest sens, la sfârșitul săptămânii trecute, Curtea Constituțională, cerând instanței de contencios constituțional să declare invalide aceste prevederi. Însă, chiar dacă cererea a fost depusă deja, acest lucru nu mai poate influența cu nimic alegerile din 2019, întrucât hotărârile Curții Constituționale se aplică doar pentru viitor și, până în data de 24 noiembrie, când se vor finaliza alegerile curente, este greu de crezut că magistrații vor putea studia speța, să o judece și să și emită o decizie motivată, pe care să o publice în Monitorul Oficial al României.
Concret, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. 2 alin. (1) lit. e), art. 4 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) lit. c) teza finală din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României și cea referitoare la prevederile art. 118 alin. (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale.
Despre ce este vorba? Potrivit articolului 2, alineat 1, litera “e” din Legea nr. 37/2004, republicată și modificată, în sensul prezentei legi, prin partide politice parlamentare se înțelege “partidele și alte formațiuni politice care au un grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului și care au obținut, în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României, mandate de deputați sau de senatori pentru candidații înscriși în listele acestora ori pe listele unei alianțe politice sau electorale din care au făcut parte formațiunile politice respective”.
De asemenea, la articolul 4, alineat 2 din aceeași lege, se arată: “candidaturile propuse de partidele și de alianțele politice, precum și candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susținute de cel puțin 200.000 de alegători. Un alegător poate susține mai mulți candidați”, în timp ce, la articolul 27, alineat 2, litera “c”, teza finală, se arată că “propunerile pentru candidaturi se fac în scris și vor fi primite (de către Biroul Electoral Central – n.red.) numai dacă (…) sunt însoțite și de lista susținătorilor, al căror număr nu poate fi mai mic de 200.000 de alegători”.
Cele 200.000 de semnături nu respectă recomandările Comisiei de la Veneția
Conform sesizării făcute de Avocatul Poporului la Curtea Constituțională, există deja o Decizie a CCR, cu numărul 65/2015, prin care s-a statuat că “aprecierea oportunității unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problemă de constituționalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea exercitării drepturilor electorale”. Or, în cazul soluțiilor legislative criticate, apreciem că instituirea unui număr de 200.000 de semnături pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al României au ca efect suprimarea exercitării drepturilor electorale și constituie o cerință excesivă prin raportare la interesul public urmărit de legiuitor, anume asigurarea unui grad sporit de reprezentativitate din partea tuturor competitorilor electorali în participarea lor la procesul electoral, exercitarea cu bună-credință a dreptului de a fi ales și la participarea la alegeri a unor candidați reprezentativi”, se arată în solicitarea depusă la CCR.
Se mai arată, de asemenea, că, în cadrul analizei textelor de lege sus-menționate, Avocatul Poporului observă, între altele, faptul că acestea încalcă principiile proporționalității și al reprezentativității, întrucât prin instituirea a două condiții cumulative (un număr de 200000 de susținători, care depășește pragul de 1% din alegători și posibilitatea ca un alegător să susțină mai mulți candidați la funcția de președinte) se ajunge la suprimarea exercitării dreptului de a fi ales al cetățenilor români care îndeplinesc condițiile constituționale și legale de a candida. Caracterul excesiv al condițiilor impuse de textele criticate rezultă din raportarea pragului de maximum 1% din alegători semnatari pe liste recomandat de Comisia de la Veneția în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), la numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral, declarat de Autoritatea Electorală centrală, la data de 31 iulie 2019, care este de 18.963.792.
Un alt abuz este că un alegător poate semna pentru mai mulți candidați
O altă chestiune avută în vedere este faptul că există o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care a reținut, în cauza “Brito de Silva Guerra și Sousa Magno contra Portugaliei”, că cerința ca tabelele cu semnăturile susținătorilor să fie anexate la listele electorale cu scopul legitim de a se asigura că semnatarii respectivi au capacitatea electorală și că fiecare dintre ei susțin un singur candidat. În acest sens, “Avocatul Poporului constată că egalitatea votului, condiție a reprezentativității funcției de președinte, presupune că fiecare alegător are în mod normal dreptul la un vot şi numai la un singur vot. Așadar, dacă prin impunerea unui număr de 200.000 de semnături s-ar fi dorit asigurarea reprezentativității, soluția legislativă firească ar fi trebuit să fie cea a semnăturii pentru un singur candidat. Prin urmare, în opinia Avocatului Poporului, soluția legislativă privind numărul de 200.000 de alegători pentru susținerea unui candidat, cumulată cu aceea a posibilității susținerii mai multor candidaturi de către același alegător, nu poate fi considerată ca având ca scop realizarea unei selecţii rezonabile în rândul candidaţilor pentru a asigura reprezentativitatea acestora la alegerile pentru președintele României şi împiedicarea eventualelor candidaturi abuzive”.
Neclaritate cu privire la definirea partidului politic
Avocatul Poporului consideră, de asemenea, că definiția de partid parlamentar condiționată de existența unui grup parlamentar propriu instituie restrângeri ale drepturilor procedurale în cadrul procesului electoral asociate dreptului de a fi ales. Constituirea deputaților și a senatorilor în grupuri parlamentare este o acțiune strict organizatorică, ce însă, în viziunea celor două texte de lege criticate, devine o condiție în vederea participării în procesul electoral, creând o situație disproporționată în ceea ce privește exercitarea drepturilor procedurale electorale ale partidelor reprezentate în Parlament prin votul alegătorilor, cu consecința unor abuzuri din partea celorlalți competitori electorali.
Mircea Diaconu, prima victimă a acestor reglementări atacate la CCR
Problema privind definiția din lege a partidului nu este doar o chestiune abstractă, ci este una cât se poate de concretă de care s-a lovit, la sfârșitul lunii trecute, candidatul independent Mircea Diaconu. Oficial, există o alianță electorală formată din două partide, ALDE și Pro România, care au decis să-i susțină, din punct de vedere logistic, această candidatură. Numai că, dacă în privința ALDE puteam vorbi, la acel moment, despre un partid politic ales sub această denumire la alegerile parlamentare din anul 2016, nu același lucru se poate afirma despre Pro România. Partidul lui Victor Ponta nu este partid parlamentar, în sensul legii, deoarece s-a înființat și s-a constituit după alegerile precedente, fiind format din parlamentari transferați, în principal, de la PSD. Înainte de moțiunea de cenzură care a condus la dărâmarea Guvernului Dăncilă, din ALDE au demisionat mai mulți parlamentari, fapt ce a generat, la Senat, desființarea grupului parlamentar. La Camera Deputaților, ALDE a decis să își dizolve, de asemenea, grupul parlamentar, deputații alegând să activeze în cadrul noului grup format, sub denumirea de Pro Europa, alături de parlamentarii membri ai Pro România. Rămânând, astfel, fără grupuri parlamentare proprii, așa cum a rezultat din alegeri, ALDE era, după această mișcare, considerat ca nefiind partid parlamentar așa cum prevede Legea privind Alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, de care se ține cont și la alegerile prezidențiale.
În acest sens, după validarea candidaturii lui Mircea Diaconu, Biroul Electoral Central a emis o decizie prin care calitatea de partid politic parlamentar trebuie îndeplinită la momentul completării birourilor electorale din țară și a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate. Decizia BEC prevede: ”prin partidele politice parlamentare care au propus candidați se înțelege orice formațiuni politice (partide politice parlamentare; organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale care au grup parlamentar propriu în cel puțin una din Camerele Parlamentului și care au obținut în urma ultimelor alegeri generale pentru Parlamentul României mandate de deputați sau senatori pentru candidații înscriși pe listele acestora; alianțe politice și alianțe electorale care au în componență cel puțin un partid politic parlamentar) care au propus candidaturi rămase definitive”. Ceea ce însemna că Mircea Diaconu nu mai putea avea reprezentanți în secțiile de votare. ALDE și Pro România au atacat Hotărârea BEC la Curtea Constituțională și au pierdut.
După moțiunea de cenzură însă, ALDE a decis să-și refacă grupul parlamentar de la Camera Deputaților, totalizând 15 membri”, însă nu este clar dacă această mișcare poate determina BEC să permită ca Mircea Diaconu să fie reprezentat măcar de ALDE în secțiile de votare.