Propunerera pentru Ministerul Finanțelor
Tanczos Barna a depășit cu bine audierile din Parlament. El este propunerea UDMR pentru postul de ministru de Finanțe în Guvernul Ciolacu 2.
El a recunoscut că este nevoie de măsuri privind reducerea cheltuielilor statului. Vom vedea la ordonanța trenuleț care vor fi măsurile propuse, a spus Tanczos Barna.
Ordonanța ar putea să fie emisă până pe 30 decembrie.
Viitorul ministru de Finanțe a mai spus că a analizat toate datele despre finanțele țării și a promis că va păstra țara în cursul stabilit cu partenerii europeni.
Propunerea pentru Ministerul Justiției
Radu Marinescu,spune principiile fundamentale ale mandatului său în fruntea Ministerului Justiției sunt independența justiției, funcționarea justiției în interesul cetățenilor și impunerea de standarde europene în sistemul românesc.
El a comentat și relația profesională cu Olguța Vasilescu, primarul orașului Craiova.
„Am apărat foarte multe persoane, am fost propus de conducerea centrală a partidului”, a spus viitorul ministru al Justiției.
Acesta a răspuns și întrebărilor legate de faptul că în trecut a apărat din poziția de avocat persoane cu grave probleme penale.
„Într-o democrație și într-un stat de drept orice cetățean are dreptul să fie apărat de un avocat”, a precizat
Ministrul Justiției a fost avizat favorabil de comisia parlamentară.
Propunerea pentru Ministerul Transporturilor
Totodată, Sorin Grindeanu rămâne ministru al Transporturilor și în Guvernul Ciolacu 2, după ce membrii comisiilor parlamentare l-au avizat favorabil, luni. El a spus că majoritatea parlamentară stă în 4 voturi în comisiile reunite, asfel că scorul pentru aviz a fost de 20-16.
„Nu am colaborat bine cu fostul președinte de la Comisia de transporturi. S-a încercat tot timpul un fel de competiție din asta, fiind și fost ministru, trecând dincolo de lucrurile bune pe care le poți face în colaborare - ministerul cu comisiile”, a spus Sorin Grindeanu, exprimându-și speranța că va colabora mai bine cu președinții comisiilor de transporturi din Senat și Camera Deputaților de acum înainte.
Întrebat de jurnaliști cum consideră cele 20 de voturi care au venit în Parlament din pareta AUR și POT pentru alegerea președinților Camerelor, dar și faptul că un parlamentar POT este acum în PNL și altul în PSD, Grindeanu a spus că nu poate comenta acest lucru: „Noi suntem partide și PSD, și PNL, și UDMR, și Grupul minorităților, care respectă valorile europene, valorile transatlantice. Despre asta este vorba. Eu chestiunile celelalte de anumite transferuri chiar nu știu să vă spun și nu le consider importante. Nu e ușor să faci o majoritate la limită, pentru că e la limită. Se stă, cred că, sub 20 de voturi, dacă nu mă înșel. Mă refer, Camera plus Senat”, a mai spus Grindeanu.
Prim-vicepreședintele PSD a criticat USR pentru situația majorității fragile din Parlament.
„Noi am preferat să mergem pe acest drum (de a face o majoritate - n.r.), fiindcă alții au adoptat o poziție, spun eu, irațională. Și mă refer la cei de la USR. Au preferat să vină și să ne arunce o listă cu niște cereri pe care n-aveai cum pe loc să le îndeplinești, fugind de răspundere. Asta nu e responsabilitate, când România trece printr-o perioadă nu simplă. Și știm cu toți acest lucru. Era mult mai simplu dacă își lăsau la o parte toate orgolile, toate calculele politice meschine pe care și le-au făcut, și veneau alături de noi în această majoritate. E decizia lor. Eu cred că românii nu aprobă acest stil de a face politic”, a mai spus Grindeanu.