Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Nouă achiziție a Băncii Transilvania. Va prelua Grupul OTP din România

Nouă achiziție a Băncii Transilvania. Va prelua Grupul OTP din România

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Banca Transilvania intenționează să preia companiile OTP Bank România SA, OTP Leasing România IFN SA, OTP Asset Management România SAI SA, OTP Factoring SRL și subsidiarele acesteia, OTP Consulting România SRL, OTP Advisors SRL și Fundația OTP.

Banca Transilvania S.A. este principala companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, care oferă servicii financiare în România, precum servicii bancare, servicii de investiții, servicii de administrare a portofoliilor și leasing.

OTP Bank România, OTP Leasing România IFN S.A., OTP Asset Management România S.A.I. S.A., OTP Factoring S.R.L. și subsidiarele acesteia, OTP Consulting România S.R.L., OTP Advisors S.R.L. și Fundația OTP Bank România fac parte din Grupul OTP, oferind produse și servicii financiar-bancare.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri