Cea de-a 11-a ediţie a celui mai tare spectacol aerian, Bucharest International Air Show& General Aviation Exhibition (BIAS 2019), va avea loc în Capitală, mâine, 24 august. Aşii aviaţiei civile şi militare îşi dau întâlnire la Aeroportul Băneasa, unde vor încânta spectatorii cu acrobaţii aeriene uluitoare şi demonstraţii de elită, dar şi cu aeronavele expuse la sol.
Piloţii au repetat, ieri, cele mai dificile exerciţii, astfel că locuitorii din nordul Capitalei au putut vedea sau, cel puţin, au auzit câteva dintre aeronavele care au survolat cerul în zona Aeroportului Băneasa. În program sunt incluse şi demonstraţii cu avioane de luptă, acrobaţii cu elicopterul KAMOV, iar purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București, Valentin Iordache, spune că cele mai spectaculoase numere vale show-ului aviatic vor avea loc în amurg, deoarece atunci există şi efecte pirotehnice.
Printre participanţi, se numără: Baltic Bees, Jurgis Kairys, Luca Bertosio, Aeroclubul României, Forţele aeriene Române + forţele militare aliate în static display (USA, Ungaria, Portugalia), TAROM (A318 în evolutie şi ATR în static display), Şcoala Superioară de Aviație civilă, Lisunov 2 (Ungaria) şi Soko G2 Galeb (Serbia).
Intrarea la show-ul aeronautic este liberă, iar accesul publicului se face prin ROMAERO, începând cu ora 8 dimineața. Organizatorii le recomandă participanţilor să uitilizeze mijloacele de transport în comun, deoarece nu se asigură parcarea. Spectacolul se încheie în jurul orei 22:00, cu un concert al trupei 3 Sud Est şi cu un foc de artificii.
Evenimentul este organizat de un parteneriat din care fac parte entități din aviația civilă, militară și sportivă, precum Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Statul Major al Rortelor Aeriene Române, Aeroclubul României, ROMATSA, SC Romaero SA şi Clubul Sportiv AIBO.