Jurnalul.ro Ştiri Educatie Numărul bibliotecilor școlare a scăzut cu 500, în ultimii doi ani

Numărul bibliotecilor școlare a scăzut cu 500, în ultimii doi ani

de Redacția Jurnalul    |   

În ultimii doi ani, numărul bibliotecilor școlare a scăzut constant, de la 6.545 în 2019, la 6.050 în 2022, în vreme ce numărul copiilor care au împrumutat cel puțin o carte școlară s-a diminuat și el cu peste 450.000, potrivit unui studiu al Organizației Salvați Copiii.

Organizația Salvați Copiii și Libris continuă proiectul de dotare a școlilor din țară cu un fond de carte complex, care să permită accesul tuturor copiilor la lectură și la cunoaștere.

Conform statisticilor Asociației Editorilor din România (AER), România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de carte, cu o cifră de afaceri de circa 60 de milioane de euro înregistrată de edituri, în vreme ce Germania, de pildă, are cea mai mare piață de carte din Europa, care înregistrează vânzări anuale de circa 9 miliarde de euro.

„Lectura este esențială în anii de formare, pentru că este un instrument prin care copiii învață natural, încep să cunoască lumea în sens larg, să înțeleagă natura umană, emoțiile, prin intermediul poveștilor, ceea ce contribuie decisiv la formarea empatiei sociale. Accesul inegal la carte, la bibliotecă este un factor de discriminare în România”, a spus Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

„Considerăm că orice investiție în cultură trebuie să se întoarcă în educație și acesta este motivul pentru care o parte din profitul nostru este alocat proiectului CarteTeca. Cărțile reprezintă una dintre cele mai importante legături ale copiilor cu educația, deschid calea către cunoaștere, iar la nivelul întregii țări știm că există o mulțime de cadre didactice, și nu numai, care inspiră și aduc mai aproape copiii de lectură. Acestea merită recunoașterea eforturilor depuse, precum și un sprijin activ prin oferirea mijloacelor necesare pentru a susține educația cu ajutorul cărților”, a precizat Laura Țeposu, CEO Libris.

În doar două săptămâni, 460 de instituții, din fiecare județ al țării, s-au înscris în cea de-a patra ediție a CarteTeca, concurs național lansat de Libris și sprijinit de Salvați Copiii, prin care unități de învățământ din toată țara câștigă cărți pentru biblioteca proprie. Fondul de carte alocat acestei ediții a fost în valoare de 280.000 de lei și a fost destinat dotării a 53 de biblioteci școlare.

În evaluarea aplicaţiilor s-a ținut cont de numărul de elevi înscrişi în unitatea de învățământ beneficiară, de fondul de carte prezent al bibliotecii, de frecvenţa şi volumul cu care se împrumută cărţi. Lista celor 45 de câștigători aleși de juriu este disponibilă pe https://www.libris.ro/carteteca/castigatorii, iar lista câștigătorilor aleși prin votul publicului pe https://www.libris.ro/carteteca/participantiVotulPublicului.

Una dintre cele 8 școli câștigătoare la categoria Votul publicului este Școala Gimnazială Federico García Lorca, din sectorul 3 al capitalei. Cei 1.053 de elevi cu vârste între 6-16 ani sunt câștigătorii, având acces la cărțile care au completat fondul de carte al bibliotecii școlii (volume în valoare de 10.000 de lei).

În total, cele 4 ediții ale proiectului CarteTeca cumulează 658.000 lei, sumă folosită în beneficiul a 202 unități de învățământ și a peste 100.000 de elevi din toată țara. Peste 14.700 de cărți au fost donate în primele trei ediții.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: biblioteci scoala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri