Cu 11 cuvinte improvizate la sfârșitul unui discurs de 27 de minute, șeful Casei Albe a creat o distragere nedorită a atenției de la un discurs plin de forță, susținut sâmbătă. El a cerut ca președintele rus, Vladimir Putin, să fie îndepărtat din funcție.
„Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere!”, a spus Biden.
Propoziția, care a mutat imediat centrul de greutate al unei alocuțiuni de susținere totală față de Ucraina, poate schimba fundamental politica declarată a SUA de până acum, contrazicând direct afirmațiile oficialităților de rang înalt din administrația de la Washington, în frunte cu șeful diplomației americane, Antony Blinken, care au insistat că schimbarea regimului de la Moscova nu intră în discuție.
Remarca este mult mai puternică chiar decât oricare altă declarație făcută de un președinte al SUA în timpul Războiului Rece și provoacă acum dezbateri aprinse în întreaga lume. Lideri mondiali, diplomați și experți în politică externă încearcă să deslușească înțelesul acestor cuvinte, ce a vrut Biden să transmită și, dacă nu a vorbit serios, de ce a spus asta.
Casa Albă, luată prin surprindere
La scurt timp după discurs, un oficial de la Casa Albă a încercat să clarifice afirmația lui Biden. „Ideea președintelui a fost că nu i se poate permite lui Putin să își exercite puterea asupra vecinilor săi sau asupra regiunii. El nu a discutat despre puterea lui Putin în Rusia sau despre schimbarea regimului”, a declarat oficialul, citat de presa de peste Ocean.
Replica lui Biden nu a fost planificată și a venit ca o surpriză pentru oficialii americani, potrivit unei persoane familiare cu discursul, care a vorbit sub protecția anonimatului pentru „The Washington Post”.
Imediat după această remarcă, reporterii s-au grăbit să îi găsească pe consilierii lui Biden și să obțină clarificări asupra faptului că președintele pare să susțină o schimbare de regim în Rusia. Asistenții lui Biden s-au abținut însă de la comentarii, în timp ce se străduiau să elaboreze un răspuns.
Apoi, oficialii Casei Albe au fost categorici, precizând că remarca nu a fost un semn al unei schimbări de viziune politică. Ei au recunoscut însă că a fost doar cel mai recent exemplu al tendinței lui Biden de „a se poticni” într-un mesaj. Și, ca multe dintre comentariile lui neintenționate, acesta a venit la sfârșitul discursului său, în timp ce a improvizat și s-a abătut de la textul atent redactat pe teleprompter.
Cu toate acestea, cuvintele au venit într-o zi de escaladare a retoricii, în care Biden l-a catalogat, de asemenea, pe Putin drept „măcelar”, în timpul unei întâlniri cu refugiaţii ucraineni în capitala Poloniei.
Schimbare de macaz?
În ultimele săptămâni, retorica lui Biden despre Putin - un om căruia a povestit că i-a spus odată în față: „Nu cred că ai suflet!” - a devenit tot mai contondentă. El l-a numit pe președintele rus „golan”și „dictator criminal”. În acest context, a spune că Putin ar trebui să fie înlăturat de la putere ar putea fi considerat următorul pas logic.
De asemenea, remarca ar fi în concordanță cu faptul că Biden articulează uneori o nouă direcție politică înainte ca asistenții săi și oamenii din jurul lui să fie pregătiți. Săptămâna trecută, el l-a numit pe Putin „criminal de război”, ceea ce consilierii de la Casa Albă au spus rapid că ar fi fost pur și simplu „o declarație din inimă”, făcută sub impulsul vizionării unor imagini cutremurătoare din Ucraina. Dar, în câteva zile, politica SUA s-a schimbat, deoarece Blinken l-a numit și el pe Putin „criminal de război” și a publicat o evaluare oficială privind crimele de război comise de Rusia.
Până acum, administrația Biden a făcut eforturi pentru a evita fie numai să și sugereze că schimbarea regimului Putin este un obiectiv al răspunsului occidental la agresiunea Rusiei.
Mesaj controversat
„Discursul a fost remarcabil!”, susține Aaron David Miller, diplomat și cercetător principal la „Carnegie Endowment for International Peace”. „Este unul dintre acele discursuri în care o singură replică înăbușă intenția alocuțiunii. Exact pe asta se concentrează oamenii!”, spune Miller, citat de „The Washington Post”.
El mai precizează că, în cazul în care Casa Albă nu l-ar fi clarificat imediat, comentariul ar fi semnalat o schimbare semnificativă a politicii și i-ar fi transmis lui Putin că SUA vor încerca să-l alunge din funcție. Nu este clar care ar putea fi impactul deplin al declarației în zilele următoare, adaugă Miller.
Probabil că remarca îi indică lui Putin ceea ce acesta bănuia deja despre adevăratele sentimente ale lui Biden și aproape sigur va fi folosit de propaganda rusească.
„Cred că asta se poate numi «o gafă din inimă»!”, mai spune Miller. „Dacă Biden ar putea închide ochii mâine și ar avea 10 dorințe, una dintre ele ar fi să existe o schimbare de conducere în Rusia.”
Afirmația pare să ofere însă, de asemenea, o oglindă a gândirii actuale a lui Biden, precum și o mostră a mentalității administrației de la Washington în privința lui Putin.
„Ceea ce declarația îmi transmite, și mă îngrijorează, este că echipa de la vârf nu se gândește la o încheiere plauzibilă a războiului”, spune Michael O'Hanlon, cercetător principal la Institutul Brookings și autor al cărții „Arta Războiului în Vremea Păcii: Marea Strategie a SUA și Reținerea Fermă”.
„Dacă ar fi fost așa, Biden nu ar fi spus: «Putin trebuie să plece». Singura modalitate de a ajunge la încetarea războiului este să negociezi cu acest individ!”, susține O'Hanlon. „Când spui că acest individ trebuie să plece, ai declarat, în esență, că nu vei face afaceri cu el!”, adaugă cercetătorul, citat de ziarul american.
Escaladarea tensiunii
O serie de oficiali atât din SUA, cât și din străinătate sunt de părere că remarca lui Biden a fost o recunoaștere onestă a realității: foarte probabil, SUA nu vor avea niciodată o relație normală cu Putin după invazie, remarcă „The Washington Post”.
Dar cea mai mare îngrijorare este că, pe termen scurt, retorica lui Biden ar putea escalada tensiunile și ar face ca orice soluție diplomatică să devină mai greu de găsit.
„Ar trebui să existe două priorități în acest moment: încheierea războiului în termeni pe care Ucraina îi poate accepta și descurajarea oricărei escaladări din partea lui Putin. Iar acest comentariu nu a fost în concordanță cu aceste două obiective”, remarcă diplomatul Richard Haas, președinte al Consiliului pentru Afaceri Externe, grup de reflecție american.
„În esență, comentariul îl descurajează pe Putin de la orice compromis și îl eliberează; dacă are totul de pierdut, de ce ar mai trebui să dea dovadă de reținere?”
La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ripostat imediat, afirmând că nu este treaba lui Biden să decidă cine conduce Rusia, deoarece preşedintele țării este ales de ruşi.