Jurnalul.ro Cultură BIEFF.13: Cinemaul ca vis. Scurtmetraje inedite prezentate în parteneriat cu Berlinale Forum Expanded și  cel mai nou film al lui Lisandro Alonso, proiectat în închiderea festivalului

BIEFF.13: Cinemaul ca vis. Scurtmetraje inedite prezentate în parteneriat cu Berlinale Forum Expanded și  cel mai nou film al lui Lisandro Alonso, proiectat în închiderea festivalului

de Magdalena Popa Buluc    |   

Festivalul Internațional de Film Experimental București (BIEFF) își continuă și în acest an parteneriatul de prestigiu cu Berlinale Forum Expanded și Arsenal – Institute for Film and Video Art printr-un program special de scurtmetraje care aduce în atenția publicului românesc lucrări inedite din arhiva celor două instituții.

Printre surprizele de care spectatorii celei de-a 13-a ediții vor avea parte anul acesta se numără și proiecția în premieră națională a filmului Eureka, cel mai recent titlu semnat de de Lisandro Alonso, unul dintre  marii maeștrii ai cinemaului contemporan. Filmul îl prezintă îl rol principal pe cunoscutul actor Viggo Mortensen și  va fi proiectat în cadrul    galei de închidere a festivalului.

Berlinale Forum Expanded: Visează filmele oi electrice?

Arsenal – Institute for Film and Video Art sărbătorește anul acesta șase decenii de activitate, prilej de a revizita o parte din vasta arhivă de filme pe care a construit-o de-a lungul vremii. Pornind de la premisa că operele din această arhivă nu împart numai un spațiu pe raft, secțiunea specială prezentată la BIEFF în colaborare cu prestigiosul institut explorează posibile noi legături care s-ar putea crea între acestea

Visează filmele oi electrice?, programul curatoriat de Angelika Ramlow și Uli Ziemons, reunește mai multe opere din colecția Institutului Arsenal care au o afinitate pentru vise și pentru logica acestora. Filmele pun în valoare abilitatea mediului cinematografic de a sugera vise și coșmaruri, îndemnând la introspecție și fabulație. Ele explorează teritorii stranii și tulburătoare ale cinemaului, misterele și secretele sale. Dând uneori dovadă de umor sumbru, alteori de un caracter premonitoriu sau derutant, făcând cu ochiul către supranatural și ocult (Phantom, r. Matthias Müller, Germania, 2001) și articulându-se drept autoreflexive (Dark Adaptation, r. Chris Gehman, Canada, 2016), aceste opere variază de la narațiuni întortocheate la miniaturi conceptuale (Enthusiasm, r. Anja Dornieden, Juan David González Monroy, Germania, 2020), de la abstracțiuni animate (Dream, r. Arthur și Corinne Cantrill, Australia, 1966) la observații microscopice, de la found footage (Mangosteen, r. Tulapop Saenjaroen, Thailanda, 2022), la tratate istorice absurde (Akiya, r. Jonna Kina Finlanda, Japonia, SUA, 2020).

Eureka, cel mai nou film semnat de Lisandro Alonso, încheie cea de-a 13-a ediție BIEFF

Maestru indisputabil al fenomenului slow cinema, regizorul Lisandro Alonso se întoarce pe marile ecrane cu Eureka – un film hipnotic și puternic meditativ despre condiția popoarelor indigene. Prezentat în premieră internațională la Festivalul la Cannes, la 9 ani de la Jauja (ultima sa creație), cel mai recent experiment anti-narativ semnat de autorul argentinian este o continuare a explorărilor sale asupra colonialismului. La fel de constantă rămâne și afinitatea sa pentru actorul Viggo Mortensen, distribuit alături de actori precum, Chiara Mastroianni, Alaina Clifford, Sadie Lapointe, Marcio Marante și Luisa Cruz.

Narațiunea din Eureka se desfășoară în trei planuri diferite, conectate de zborul unei păsări care călătorește în timp și spațiu, dezvăluindu-ne locuri și epoci distincte.  Cuțite și arme, mingi de baschet, avertismente ale poliției, poțiuni magice, zăpadă abundentă, cascade sălbatice - toate acestea construiesc o poveste mistică a populației indigene a Americii, fără a ține cont de timp, structură sau formă.

Filmul va închide cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București cu o proiecție specială, în premieră în România, programată pe 1 octombrie, la ora 20:00, la Cinemateca Eforie, după Gala de decernare a premiilor acordate în secțiunile competiționale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: scurtmetraje
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri