Jurnalul.ro Cultură Biletele pentru TESZT 14 s-au pus în vânzare

Biletele pentru TESZT 14 s-au pus în vânzare

de Magdalena Popa Buluc    |   

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” a pus în vânzare biletele pentru cea de-a 14-a ediție a Festivalului Euroregional de Teatru din Timişoara – TESZT, ce se va desfășura în perioada 21 – 28 mai 2023.

Selecția reunește 24 de spectacole indoor și outdoor, la care se adaugă 3 spectacole independente timișorene în EXT@TESZT și două producții ale teatrului-gazdă, într-o ediție specială care face parte din Programul Oficial Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

Programul festivalului (disponibil integral pe www.teszt.ro, cu descrierea spectacolelor) include producții înscrise în urma apelului deschis lansat de TESZT la finalul anului trecut, dar și spectacole invitate sub genericul FLUID, pe care curatorii și întreaga echipă a festivalului l-au ales pentru a exprima puterea impresionantă a teatrului, ca și a naturii umane, de a se adapta celor mai dificile vremuri și circumstanțe, de a se potrivi noilor forme și genuri de exprimare.

TESZT#14 va începe duminică, 21 mai de la ora 17:00 cu o premieră a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, un spectacol de teatru fizic în concepția lui Marco Chenevier din Italia, de multe ori artist invitat la TESZT. Ziua va continua cu un spectacol al Teatrului Kosztolányi Dezső din Subotica, „Când Dumnezeu te lovește în stomac” de Urbán András – spectacol care a fost creat special pentru Programul Cultural Novi Sad – Capitală Europeană a Culturii 2022. Prima zi se încheie cu „Relic”, un one-man-show eveniment de Euripides Laskaridis, un solo nonverbal revoltător de captivant și neobișnuit, realizat în inima încinsă a crizei grecești.

Din 22 mai vom continua cu experiențe extrem de diverse: spectacole bazate pe text, urmate de show-uri nonverbale sau de teatru-dans care vor oferi publicului posibilitatea să intre în contact cu artiști originali și curajoși din Ungaria, Serbia, Slovenia, Germania, Polonia, Macedonia de Nord, Danemarca, Bulgaria, Italia. Toate spectacolele din străinătate vor fi prezentate în premieră la Timișoara.

În serile de 22 și 23 mai vom urmări și un spectacol în aer liber în Piața Libertății -  „Draaagonul” al artiștilor de la Teatro dei Venti (Italia), la care accesul este gratuit.

Ultimele două zile de festival vor aduce două reprezentații inedite ale spectacolului „Pescărușul” - Det Flyvende Teater (Danemarca) ce vor avea la Aerodromul Cioca, de la ora 16:00. Organizatorii oferă transport de la Piața 700 la aerodromul Cioca (plecare 15,30) și retur (după spectacol), pentru ambele reprezentații.

Ca și la precedentele ediții, o componentă importantă este Extensia TESZT dedicată teatrului independent local, care va include spectacolele „Dr. Faustus theatre-concert” (Compania de Teatru Arte-Factum), „Grand Hostel Timișoara”  (Teatrul Auăleu) și „Zambara Kabarett” (Teatrul Basca). Biletele pentru aceste trei spectacole vor fi vândute direct de trupele de teatru din Timișoara.

Un element nou în arhitectura TESZT, datorat includerii festivalului în BidBook 2023, este secțiunea Perspective Fluide, co-curatoriată cu organizația Identity. Education din Timișoara, care va reuni trei spectacole despre temele comunității LGBTQIA+ : „Sadboi” - Panos Malactos - TooFarEast (Cipru), „Lordess” - The Garden (Germania) și „Fecioara Jurată” - Qendra Multimedia Priština.

În program se vor regăsi și concerte de jazz și rock, o expoziție dedicată scriitorului Madách Imre la 200 de ani de la naștere și o expoziție de machete de scenografie.

De asemenea vor fi organizate două workshopuri cu participare gratuită: în 23 mai un atelier de dans contemporan cu trupa Szene Zwei și coregraful William Sanchez H din Germania, precum și un atelier de intervenții urbane Zentai, ținut de regizorul Giuseppe L. Bonifati în 24 mai. Înscrierile vor începe în curând.

TESZT este finanțat de Primăria și Consiliul Local Timișoara și susținut de Asociația Proteszt, Asociația Timișoara 2023, Institutul Liszt București, STPT Timișoara, Consiliul Județean Timiș prin Direcția de Prestări Servicii, organizația Identity.Education, Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Informațiile despre toate spectacolele și programul complet al festivalului sunt disponibile pe site-ul www.teszt.ro. Toate spectacolele vor fi traduse în română, maghiară și engleză, în funcție de limba spectacolului, iar la finalul fiecărei seri artiștii vor participa la discuții cu publicul.

 

 

Subiecte în articol: TESZT Teatrul Maghiar de Stat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri