Jurnalul.ro Ştiri Locale Brăila. Accident cu un microbuz pe E 584. Patru persoane au fost rănite

Brăila. Accident cu un microbuz pe E 584. Patru persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite duminică, în urma unui accident produs pe drumul european E 584, în staţiunea brăileană Lacu Sărat, după ce un autoturism care ieşea dintr-o benzinărie nu a acordat prioritate unui microbuz de transport persoane, în care se aflau 19 pasageri, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan. 

"Pe DE 584, un autoturism care voia să iasă dintr-o staţie peco nu a acordat prioritate unui microbuz. În urma impactului, microbuzul a ricoşat în parapeţii aflaţi pe carosabil şi s-a răsturnat. În zonă, drumul se află în reparaţii. Circulaţia este blocată pe ambele sensuri de mers", a declarat Laura Dan. 

La faţa locului s-a intervenit cu şase ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, patru dintre pasageri fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila.

AGERPRES

Subiecte în articol: accident accident microbuz e 584
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri