O lungă şi onorantă listă de mari artişti aplecaţi şi spre cele lumeşti, spre trebuinţa pântecului, îl numără şi pe gorjeanul crescut la Hobiţa cu boţuri de mămăligă şi tocane olteneşti.
Tuturor ne rămân înfipte în creier mireasmele copilăriei şi mâncarea ca la mama acasă, dar lui Brâncuşi parcă mai mult decât mediei. Îi rămâne fidel mămăligii mai cu ardoare decât femeilor, nu puţine, ce-i ţinură de urât în viaţă şi îi roagă pe cei veniţi de acasă să-i aducă făină de porumb cu fiecare ocazie.
Şi poate pare o mâncare simplă, de ţăran român fără pretenţii, dar ceea ce redau mai jos contrazice fără drept de apel această părere şi ne arată că şi mămăliga are rosturile ei când e să fie gătită, că-i trebuinţă „să se lichească de fundu‘ ceaunul” ca să se arate demnă spre priveala şi gurile invitaţilor, mai ales că nu vorbim de un gurmand oarecare, din cei ce s-au mai văzut, ci de un gourmet cu multă cunoştinţă gastronomică şi cu nişte papile gustative exersate şi de o fineţe remarcabilă.
Constantin Brâncuși: „Se băteau turcii la gura americanului ş’a italienilor”
Începem cu o scrisoare publicată de Observatorul Cultural, întocmită pe 3 decembrie 1914, la aproape un deceniu de când ajunsese la Paris, adresată lui nea Vasile (fratele vitreg) şi lui nea Petrică:
.....................