Jurnalul.ro Ştiri Externe Britanicii sunt nemulțumiți că polițiștii fac exces de zel în aplicarea interdicțiilor de circulație

Britanicii sunt nemulțumiți că polițiștii fac exces de zel în aplicarea interdicțiilor de circulație

După instituirea restricțiilor de circulație în Marea Britanie, au început să curgă plângerile împotriva abuzurilor poliției, care a folosit drone pentru a-i urmări pe  cetățenii care se plimbau prin natură, a împiedicat plimbarea câinilor și au cerut unor magazine alimentare să nu vândă ouă de Paște. 

'Poliţia face o treabă grea şi o face bine. Sunt sigur că există exemple individuale la care ne-am putea uita şi cred că poate au mers ceva mai departe decât trebuia, dar în general cred că dacă oamenii îi ajută pe toţi ceilalţi, inclusiv pe poliţişti, stând acasă etc., nu vor fi probleme', a precizat ministrul transporturilor, Grant Shapps, la Sky News.

Interdicțiile pentru limitarea răspândirii coronavirusului au intrat în vigoare săptămâna trecută și permit poliţiei să aplice amenzi pentru persoanele care nu le respectă. Sancțiunea contravențională este de 30 de lire și trebuie achitată pe loc. 

Comparativ cu alte state democrate, poliția britanică trebuie să aplice normele legale prin consimțământ și răspunde în fața cetățenilor.

'Tradiţia menţinerii ordinii în această ţară este că poliţiştii sunt cetăţeni în uniformă, nu membri ai unei ierarhii disciplinate care acţionează doar la comanda guvernului. Aşa arată un stat poliţienesc. E un stat unde guvernul poate emite ordine sau exprima preferinţe fără a avea autoritatea legală, iar poliţia va pune în aplicare 'dorinţele' miniştrilor", a spus Jonathan Sumption, fost judecător la Curtea Supremă de Justiție a Marii Britanii, pentru BBC.

Preşedintele Consiliului Naţional al Comandanţilor de Poliţie (NPCC), Martin Hewitt explică faptul că toată lumea trebuie să se obişnuiască cu noile măsuri, fără precedent în această țară. 'Planul nostru este să abordăm oamenii, să explicăm măsurile, să îi încurajăm să meargă acasă, dar în ultimă instanţă vom impune măsurile'.

Guvernul de la Londra a decis noile reglementări din cauza faptului  că britanicii nu vor să le respecte. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri