România a coborât două locuri, de pe 49 pe 51, în topul anual al competitivităţii realizat de Institutul Internațional pentru Dezvoltare Management (IMD), cu sediul în Elveția. Primele trei poziţii au fost ocupate de Singapore, Danemarca şi Elveţia.
România este flancată în top de Rusia, poziţia 50, şi Peru, poziţia 52. Țara noastră a pierdut teren din 20016 până în 2020 la capitolele esenţiale luate în calcul de IMD pentru stabilirea competitivităţii economice, cum ar fi performanța economică, eficiența guvernamentală, eficiența afacerilor și infrastructura. Bulgaria şi Ungaria ne devansează în topul competitivităţii IMD 2020, ele ocupând poziţiile 48 şi 47. Dintre ţările care au făcut parte din blocul comunist, cele mai performante s-au dovedit a fi, anul trecut, Estonia, poziţia 28, Lituania, poziţia 31, şi Cehia, locul 33.
Trei rețete pentru succes
Factorii care au stat la baza succesului înregistrat de Singapore sunt excelentele performanțe economice generate de comerțul internațional robust, măsurile luate pentru stimularea investițiilor şi gradul de ocupare al forței de muncă. De asemenea, un rol-cheie în asigurarea competitivităţii economiei o joacă performanţele stabile, atât ale sistemului său de învățământ, cât și ale infrastructurii tehnologice - telecomunicații, viteza de internet și exporturile de înaltă tehnologie.
A doua clasată în topul din acest an, Danemarca se remarcă printr-o economie puternică, o piaţă a muncii robustă, precum şi sisteme de sănătate și educație bine puse la punct. În plus, țara are performanțe foarte bune în ceea ce privește investițiile, productivitatea și eficiența afacerilor.
Elveția, ţară care a urcat constant în acest clasament în ultimii ani, ajungând în topul din 2020 pe locul doi, își datorează succesul comerţului internaţional care asigură performanțele economice puternice, infrastructurii științifice, sistemelor de sănătate și educație.
Între cele 10 ţări cu cele mai competitive economii se mai regăsesc Olanda, Hong Kong, Suedia, Norvegia, Canada, Emiratele Arabe Unite și Statele Unite.
Ultimele trei locuri în topul competitivităţii IMD au fost ocupate de Mongolia, Argentina şi Venezuela.
Competitivitatea a 63 de ţări, analizată
Anuarul Mondial al Competitivității IMD se referă la performanța a 63 de țări, evaluată pe baza a peste 340 de criterii (două treimi sunt date statistice și o treime date sondaj). Începând din acest an, anuarul a inclus noi criterii pentru a reflecta importanța realizării obiectivelor ONU privind dezvoltarea durabilă. Acestea oferă o percepție a poziției economiei faţă de obiectivele durabile care trebuie îndeplinite în următorii 10 ani, cum ar fi educația, mediul, incluziunea socială, îmbătrânirea populaţiei, sănătatea etc.